6 surse legale de imagini (infografic)

Fotografiile din online nu sunt "la liber". Mai jos, 6 surse legale de imagini prin care poți evita problemele legale și reputaționale referitoare la încălcarea drepturilor de autor în online.

Un procent covârșitor din toate informațiile transmise creierului nostru sunt vizuale. Oamenii își aduc mai ușor aminte de informația vizuală decât de cea scrisă. Comunicarea vizuală implică în online folosirea unor imagini. Însă, faptul că o imagine sau o fotografie se potrivește cu mesajul comercial pe care vrei să-l transmiți nu înseamnă că ești automat îndreptățit să o și folosești. Autorul (eg. fotograful, artistul vizual) sau titularii drepturilor de autor (eg. angajatorul, cel care angajează autorul) te pot da în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor, iar un astfel de proces poate reprezenta un imens risc legal și reputațional pentru afacerea ta.

Mergi la rezumatul vizual al acestui articol: infografic

S.1 - Sursele proprii

Desigur, cea mai simplă modalitate de a fi sigur că deții toate drepturile de autor asupra imaginilor este să le creezi chiar tu. Legea drepturilor de autor nu condiționează calitatea de autor al unei imagini artistice de calitatea de artist sau profesionist, astfel că și un amator se bucură de aceeași protecție a drepturilor de autor.

Din punct de vedere legal, ideile nu sunt protejate de legea dreptului de autor, astfel că dacă te inspiri din imaginile realizate de către alții nu este nicio problemă. Cu toate acestea, evită să copiezi tot conceptul fotografic, întrucât o asemenea faptă îți poate aduce probleme reputaționale.

A se vedea și: Netflix acuzat de încălcarea dreptului de autor. Reacția Netflix: dreptul de autor nu protejează obiectele așa cum apar ele în natură

Dacă fotografiezi persoane, trebuie să obții și să păstrezi dovada acordului lor (model release). Nu uita că pentru activitățile care implică minori, pe lângă acordul părinților, este nevoie și de respectarea unor obligații legale suplimentare (eg. program limitat, nota de informare depusă de către părinţi/reprezentantul legal al copilului la serviciul public de asistenţă socială de la domiciliul copilului etc).

S.2 - Angajează un fotograf

Poți angaja un fotograf in-house sau încheia un contract de servicii foto. În ambele cazuri, este important să precizezi drepturile transmise, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația autorului.

În lipsa unor prevederi exprese în privința operelor fotografice se aplică prezumția art. 87 alin. (2) din lege, în sensul că ”drepturile patrimoniale asupra operei fotografice ce a fost creată fie în executarea unui contract individual de muncă sau la comandă, se prezumă că aparțin pentru o perioadă de 3 ani celui care angajează sau persoanei care a făcut comanda, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel”.

Pe aceeași temă: Contractul de cesiune exclusivă a drepturilor de autor

S.3 - Domeniul public

Drepturile patrimoniale de autor se bucură de o protecție limitată în timp. Trebuie să reții însă faptul că durata de protecție poate fi diferită de la o jurisdicție la alta.

În România durata de protecție înainte de 24 iunie 1996 (intrarea în vigoare a Legii drepturilor de autor) era:

• 10 ani de la apariție cu privire la autorul unei serii de fotografii artistice; 
• 5 ani de la apariție cu privire la autorul de fotografii artistice separate.

Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor create înainte de intrarea în vigoare (24 iunie 1996) a prezentei Legi privind dreptul de autor și pentru care nu au expirat termenele de protecție calculate conform procedurilor legislației anterioare se prelungește până la termenul de protecție prevăzut în prezenta lege.

Cu alte cuvinte, fotografiile individuale realizate și publicate înainte de 24 iunie 1991 și seriile fotografice artistice realizate și publicate înainte de 24 iunie 1986 nu mai beneficiază de protecția drepturilor de autor, în România.

Pe aceeași temă: Dreptul de autor în comunism. Ce drepturi aveau fotografii?, Copyright: Cum a evoluat durata de protecție în SUA

S.4 - Licențele libere

Licențele libere (eg. Creative Commons) permit preluarea imaginilor, publicate sub aceste licențe, fără a fi nevoie de contactarea autorului sau de remunerarea acestuia. Cel mai des întâlnite sunt licențele Creative Commons.

Toate licențele Creative Commons (CC) pun preț pe paternitatea operelor (creditarea autorilor). Asta înseamnă că ești obligat să menționezi sursa și autorul imaginii, altfel încalci licența și, implicit, legile privind dreptul de autor / copyright. În funcție de licența aleasă de autor, pot exista și alte restricții pe care trebuie să le respecți (eg. pentru CC BY-NC-ND, ești obligat să menționezi sursa și autorul, să folosești numai pentru scopuri necomerciale și să nu modifici imaginea originală).

Pe aceeași temă: Dreptul de Autor vs. Creative Commons - care este diferența?

S.5 - Cere permisiunea

Există fotografi dispuși să-și dea acordul pentru utilizarea unor imagini în proiecte mici, caritabile sau non-profit, fără a cere neapărat o remunerație în bani. Publicitatea sub diferite forme (eg. backlink către site-ul fotografului, promovarea în materiale publicitare etc.) poate fi o contraprestație rezonabilă în astfel de situații în care valoarea comercială a unei imagini este redusă.

Cu toate acestea, nu toți fotografii privesc cu ochi buni astfel de propuneri. Așa că nu ar trebui să abuzezi de bunăvoința unor fotografi și nici să apelezi la această modalitate atunci când disproporția de contraprestație este vădită (eg. fotografia are o valoare comercială foarte mare raportat la promovarea oferită la schimb fotografului). De asemenea, trebuie să ții cont de faptul că promovarea în sistem barter poate ridica și probleme de natură fiscală.

Dacă totuși ai contactat fotograful și el a fost de acord cu utilizarea fotografiei, asigură-te că, din corespondența cu acesta, rezultă clar acceptul lui, scopul, durata și alte condiții solicitate de fotograf. Păstrează corespondența pentru a nu avea surprize ulterioare neplăcute.

Permisiunea de a folosi imaginea nu implică și permisiunea de a transforma opera (în opere derivate), așa că este recomandat să menționezi dacă ai nevoie de modificarea ei (eg. schimbarea cromaticii, decupaj etc).

Creditează autorul. Chiar dacă autorul nu a cerut expres acest lucru, din curtoazie și pentru a proteja paternitatea operei, trebuie să creditezi autorul. Lipsa creditării autorului duce la situații aberante în media românească în care o altă publicație preia imaginile și creditează sursa intermediară (eg. site x, facebook, youtube), în loc să crediteze autorul și sursa primară.

S.6 - Foto stock  

Există foarte muți fotografi care își licențiază fotografiile prin intermediul site-urilor de fotografie de stock. Piața este la nivel global, iar imaginile pot fi licențiate la orice oră din zi sau din noapte. În plus, concurența acerbă dintre site-urile de stock și oferta abundentă de imagini de stock au dus la scăderea dramatică a prețurilor de licențiere. Cel mai des întâlnite licențe sunt Royalty Free (RF) și Rights Managment (RM).

În cazul licențelor Royalty Free (RF) se plătește o singură taxă (sub forma unei taxe per imagine/set de imagini sau abonament), fără a fi nevoie să se plătească taxe variabile în funcție de utilizare, volum sau perioadă de utilizare. Cele mai cunoscute site-uri de fotografie de stock licențiate RF sunt Shutterstock și Adobe Stock (Fotolia).

În cazul licențelor RM, licența permite o utilizare unică a fotografiei, așa cum este specificată de licență. Cea mai cunoscută agenție care oferă licențe RM pentru fotografii și conținut video este Getty Images. Site-ul pune la dispoziție chiar și un calculator care, în funcție de mai multe criterii (scop, durată, teritoriu), dă o cotație de preț pentru astfel de licențe.

Fie că este vorba de licențe RF sau RM, este bine să citești cu atenție termenii și condițiile de licențiere. De exemplu, licența standard de la Shutterstock nu permite mai mult de 500.000 de reproduceri fizice, fiind nevoie de o licența superioară pentru ce depășește (Enhanced License). A se vedea aici comparația dintre licența standard și cea Enhanced.

Rezumatul vizual al acestui articol

Dreptul de autor în fotografie: înstrăinarea negativului foto

Înstrăinarea negativului foto - o dispoziție anacronică în era fotografiei digitale

Știți ce este un răboj (pl. răbojuri sau răboaje - în exprimarea Codului Civil de la 1864)? Este o bucată de lemn pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite învoieli între părți (banii datorați, numărul vitelor etc.). Din punct de vedere juridic, răbojurile erau o formă primitivă de contract pentru că înțelegerea dintre părți era însemnată, prin crestături, pe bucăta de lemn care se despica în două, fiecare parte păstrând o bucată de lemn (răboj). Când crestăturile după amândouă bucăți erau egale și corelative, puteau fi un mijloc de probare în instanță.

Legătura dintre răbojuri și negativele foto este că ambele puteau face dovada unui raport juridic și că... nimeni nu le mai folosește în ziua de astăzi.

Probabil că sunt foarte mulți fotografi profesioniști tineri care nu au văzut sau care nu au pus mâna pe un film foto în viața lor și asta nu e o rușine, ci pur și simplu reflectă schimbările tehnologice din domeniu.

Deși Legea dreptului de autor are o vechime de peste 22 de ani și a suferit numeroase modificări de-a lungul timpului, dispoziția referitoare la negativul foto se încăpățânează să rămână în Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Astfel, actualul art. 87, alin (3) prevede că: Înstrăinarea negativului unei opere fotografice are ca efect transmiterea drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor asupra acesteia, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.

Înstrăinarea negativului foto a fost gândită ca o excepție de la formalitatea contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor care trebuie să prevadă expres drepturile transmise, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația. La mijlocul anilor 90, legiuitorul a gândit că, în anumite domenii de activitate, fotograful și clientul nu ar fi avut timp să încheie un contract scris.

Cel mai probabil, legiuitorul a avut în vedere specificul relațiilor din presa scrisă a acelor vremuri, considerând că în situațiile în care fotoreporterii au fost remunerați ar fi inechitabil ca ei să vină ulterior cu pretenții suplimentare, invocând lipsa unui contract scris cu privire la cesiunea drepturilor de autor asupra fotografiilor.

Cum se mai aplică aceste dispoziții la digital?

În lipsa unei practici a instanțelor de judecată, spectrul de interpretare este foarte larg. S-ar putea susține că este o dispoziție pur și simplu căzută în desuetudine care nu se mai aplică digitalului. Alții, dimpotrivă, ar putea specula că fișierul nedemozaicat (.raw/.nef) este echivalentul tehnic al negativului din fotografia analogică. Împotriva acestei susțineri s-ar putea aduce contraargumentul că negativul foto are un suport material, iar legiuitorul a avut în vedere în 1996 înstrăinarea suportului material original împreună cu opera fotografică. Într-o asemenea situație echivalentul negativului ar fi considerat fișierul realizat de camera foto pe suportul de înregistrare. Această situație ridică, la rândul său, probleme în sensul că niciun fotograf nu păstrează pozele pe carduri, iar acestea sunt refolosite.

Din cele de mai sus, se vede cu ușurință că această reglementare nu a mai ținut pasul cu evoluția tehnologică, iar legiuitorul ar trebui să intervină fie prin abrogarea ei, fie prin dispoziții clare aplicabile în domeniul digital. Până la o asemenea modificare, fotografii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a trimite fișierele originale (din cameră) la client, pentru a evita o situație în care clientul să-i opună aceste dispoziții legale.

Contractul de cesiune exclusivă a drepturilor de autor (fotografie)

Caracterul exclusiv al cesiunii drepturilor patrimoniale de autor trebuie să fie expres prevăzut în contract. Contractul de cesiune a drepturilor de autor trebuie să prevadă drepturile transmise, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația. Mai jos, particularitățile cesiunii exclusive a drepturilor de autor în domeniul foto și un caz din practica instanțelor române.

Drepturile patrimoniale ale autorului unui opere fotografice (ie. fotograful) sau ale titularului dreptului de autor (eg. angajatorul sau cel care a comandat opera fotografică) se pot transmite prin cesiune exclusivă ori neexclusivă.

În cazul cesiunii exclusive, însuși cel care a înstrăinat opera fotografică: i) nu mai poate utiliza opera în modalitățile, pe termenul și pentru teritoriul convenite; și ii) nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fi expres prevăzut în contractul de cesiune.

În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor: i) poate utiliza el însuși opera și ii) poate transmite dreptul neexclusiv și altor persoane.

Dispoziţiile generale de mai sus din Legea 8/1996 privind dreptul de autor, se coroborează, în privinţa operelor fotografice cu cele ale art. 87 alin. (2) din lege, în sensul că ”drepturile patrimoniale asupra operei fotografice ce a fost creată fie în executarea unui contract individual de muncă sau la comandă, se prezumă că aparţin pentru o perioadă de 3 ani celui care angajează sau persoanei care a făcut comanda, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel”.

De asemenea, în cazul operelor fotografice, se consideră că se produc efectele unei cesiuni exclusive (adică cel care care a înstrăinat nu mai poate utiliza opera și nici nu mai poare transmite dreptul respectiv altei persoane) atunci când se înstrăinează negativul (art. 87 alin. (2) din lege). Cu toate acestea, în era digitală, această prevedere este considerată desuetă și foarte neclară.

Caracterul exclusiv vs. caracterul neexclusiv al cesiunii în domeniul foto, în practica instanțelor române

Într-o cauză judecată între 2004-2009, un Fotograf a chemat în judecată Clientul, solicitând instanţei: 

• să se constate că deţine drepturile de autor asupra operei fotografice reproduse de către Client în publicaţia trimestrială pe care o editează (publicată în nr. primăvară-vară 2004 şi vară-toamnă 2004);
• Clientul să fie obligat la plata sumei de 100.000.000. lei vechi, reprezentând prejudiciul generat de reproducerea operei fotografice în ediţia vară-toamnă 2004, fără acordul fotografului; 
• obligarea Clientului la publicarea sentinţei civile în Monitorul Oficial pe cheltuiala acesteia.

În cererea de chemare în judecată, Fotograful a arătat că în primăvara anului 2004 a fost contactat de reprezentanţii Clientului, aceştia solicitându-i realizarea unei opere fotografice care să reprezinte imaginea Clubului C. şi care să poată fi reprodusă ca atare în scopuri publicitare.

În urma negocierilor şi în baza contractului semnat de părţi, Fotograful a realizat opera fotografică, însă nu a fost de acord să înstrăineze dreptul asupra operei fotografice către Client. Reprezentanţii Clientului au ţinut în mod expres să menționeze în contract imposibilitatea Fotografului de a mai permite reproducerea operei în alte scopuri. În acest context, a fost notificat de către Client, atrăgându-i-se atenţia că a încălcat înţelegerea stipulată în contract, adică a permis reproducerea operei fotografice de către o altă persoană. Fotograful, la rândul său, a constatat că Clientul a reprodus în numărul următor al publicaţiei, fără acordul său, imaginea pe care o crease în baza contractului sus menţionat, comunicându-le faptul că nu a avut acordul său.

În urma acestor neînțelegeri, Clientul a întrerupt legăturile cu Fotograful, i-au solicitat să returneze preţul plătit şi l-au avertizat că-l va chema în judecată pentru a-l despăgubi în raport de nerespectarea contractului.

Judecarea în fond

Tribunalul Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Fotografului (reclamantul în cauză)  şi, în consecinţă, a respins acţiunea.

Tribunalul a apreciat că prin contractul de cesiune a drepturilor de autor, Fotograful a cedat Clientului drepturile sale patrimoniale asupra operei fotografice pe care a creat-o şi în consecinţă, nu mai deţine drepturi patrimoniale care să justifice formularea unei astfel de acţiuni.

Se menţionează că în conformitate cu aceste clauze contractuale, „părţile contractante stabilesc în mod expres în cadrul acestui contract imposibilitatea reproducerii operelor fotografice în alte scopuri, pentru a nu prejudicia activitatea clubului C. prin asimilarea standardelor de calitate ale acestuia cu cele ale societăţilor concurente”.

Raportând conţinutul acestei clauze la prevederile din Legea nr. 8/1996 ce privesc cesiunea exclusivă, Tribunalul a apreciat că Fotograful nu mai poate utiliza opera şi nu mai poate transmite dreptul său unei alte persoane, rezultând astfel că Fotograful nu mai are în patrimoniul său acest drept, această imposibilitate fiind menţionată în mod expres în contract.

Judecarea în apel

Fotograful a declarat apel la Curtea de Apel București împotriva hotărârii Tribunalului, aducând următoarele critici soluției de fond: 

• din contract rezulta în mod clar că cesiunea era una neexclusivă;
• contractul prevedea în mod expres că ”drepturile de autor aparţin în continuare Fotografului, în calitate de titular al drepturilor de autor”, înlăturându-se astfel prezumția de la art. 87 alin. (2) din lege; (a se vedea mai sus)
• nu a înstrăinat niciun moment drepturi de autor, fiind şi în posesia negativului operei fotografice.

Instanța de apel a constatat că, într-adevăr, la art. 2 lit. b) din contract se prevedea că „părţile sunt de acord ca drepturile asupra operelor fotografice create în baza prezentului contract să aparţină în exclusivitate Fotografului în calitate de titular al drepturilor de autor”, iar în cuprinsul prevederilor art. 3 (din contract) se menţionează că cesiunea este de tip neexclusiv. 

Cum în cuprinsul contractului s-a prevăzut în mod expres faptul că Fotograful este titular al drepturilor de autor, justificând astfel calitatea procesuală activă în cauză prin care se solicită obligarea Clientului la plata contravalorii prejudiciului generat de reproducerea operei fotografice, fără acordul Fotografului, titular al dreptului de autor menţionat în contract.

Având în vedere aceste considerente, Curtea de Apel a admis apelul Fotografului și, având în vedere că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Procesul a continuat până în anul 2009 când însă a intervenit perimarea (stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruinţă a părţilor în judecată).

--
sursa speță: portal.just.ro

Încălcarea dreptului de autor. Ghidul fotografului

Internetul vine cu avantaje, dar și dezavantaje pentru autori. Probabil că orice fotograf prezent online s-a confruntat până acum cu o încălcare a drepturilor sale de autor. Mai jos, un articol despre ce trebuie și ce nu trebuie să facă fotografii în astfel de situații. 

Deseori găsesc pe grupurile foto relatări despre ”furturi” de fotografie. Mulți fotografi se plâng că cineva le-a folosit fără acord fotografia și inevitabil se ajunge la discuții în care alți fotografi se transformă în avocați și încep să dea sfaturi despre ce și cum ar trebui să facă acel fotograf. De aici, și prima mea recomandare:

Nu divulgați cazul în online înainte de a vă pregăti strategia

Divulgarea informațiilor despre încălcare nu vă ajută cu nimic. Cel mai probabil, sfaturile primite sunt de la persoane fără pregătire juridică. Mai mult, chiar dacă sfatul provine de la o persoană absolventă de drept, este bine să știți că, așa cum există medici cu diferite specializări, și în domeniul juridic, există o multitudine de specializări. În acest sens, recomandarea este de a apela la un avocat specializat în proprietate intelectuală și litigii civile cu care să încheiați un contract de asistență juridică.

Divulgarea informațiilor poate compromite întreaga strategie. De exemplu, firma sau persoana care v-a încălcat drepturile de autor poate afla despre postare și poate retrage fotografiile din online, fiindu-vă mult mai greu să dovediți încălcarea.

Dacă fotografia este oferită spre licențiere prin intermediul agențiilor de stock / microstock, firma sau persoana care v-a încălcat drepturile de autor poate să obțină o licența pentru respectiva fotografia de la agenția de stock / microstock și să vă facă mai dificilă sarcina probei sau să vă dilueze substanțial pretențiile.

Verificați dacă este o încălcare a dreptului de autor. Limitele dreptului de autor (fair usage, utilizare în scop de folosință publică etc.)

Legea permite utilizarea unor opere protejate, în anumite condiții limitativ prevăzute și destul de restrictive, fără consimțământul autorului sau plata vreunei remunerații.

Vezi la art. 35 din Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe care sunt condițiile și utilizările permise fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații.

Trebuie reținut că majoritatea utilizărilor permise de art. 35 sunt condiționate de menționarea sursei și numele autorului (credit foto), cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește a fi imposibil. În cazul operelor de artă fotografică trebuie să se menționeze și locul unde se găsește originalul.

De asemenea, NU constituie o încălcare a dreptului de autor:

• reproducerea unei opere pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii;
• transformarea unei opere, atunci când: (a) este o transformare privată, care nu este destinată și nu este pusă la dispoziția publicului; (b) rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiția ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce privește opera originală și autorul acesteia; (c) transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor; (d) rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu menționarea autorului.
• reproducerea și prezentarea de extrase din opere (cu condiția ca aceste operațiuni să fie reduse la dimensiunile necesare testării) în scopul de a testa funcționarea produselor la momentul fabricării sau vânzării, de către societăți care produc ori vând înregistrări sonore sau audiovizuale, echipament pentru reproducerea ori comunicarea publică a acestora, precum și echipament pentru receptarea de emisiuni de radio și de televiziune.

Documentați și obțineți probele încălcării drepturilor de autor

Regula unui proces civil este că cel care face o susținere trebuie să o dovedească. Știind acest lucru, cel reclamat va căuta să scape de dovezile împotriva sa. Odată ce aveți convingerea că este o încălcare a drepturilor de autor, trebuie să preconstituiți mijloacele de probă în eventualitatea unui litigiu.

Ce mijloace de probă pot folosi?

Deseori văd afirmații pe grupurile foto că ”furtul de fotografii trebuie dovedit numai cu documente”, or această afirmație este falsă. Conform art. 250 din Codul de procedură civilă, ”dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege”.

Ce valoare au print screen-urile / fotocopiile de pe pagina web sau social media unde este folosită imaginea fără autorizare?

Un alt mit urban online este acela că ”print screen-urile nu pot fi folosite în instanță”. Și această afirmație este falsă. Articolul 250 (citat mai sus), coroborat cu art 341 (2) din Codul de procedură civilă, precizează că asemenea dovezi pot fi administrate ca mijloace materiale de probă.

Altfel, conform art. 341 (2) din Codul de procedură civilă, sunt mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

Certificarea conținutului online

Deși print screen-urile/fotocopiile conținutului online sunt admisibile ca mijloace materiale de probă, există riscul ca cel reclamat, profitând de specificul mediului online și de volatilitatea conținutului online, să conteste aceste mijloace materiale de probă, odată ce a șters fotografiile de pe site-ul incriminat. 

Un asemenea risc poate fi eliminat de către fotografi, de exemplu, printr-o procedură de certificare la notar. Conform art. 307. din Regulamentul de aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995: (1) Certificarea site-urilor se face de notarul public, prin încheiere, la cererea celui interesat. Încheierea cuprinde identificarea solicitantului, adresa paginii de internet, numărul de pagini tipărite şi data, respectiv anul, luna, ziua, ora şi minutul publicării. La încheiere se ataşează captura de ecran tipărită pe suport hârtie.

De asemenea, conform art. 204 alin (1) din Legea drepturilor de autor: În vederea înregistrării, ca mijloc de probă, a operelor realizate în România, se înființează Registrul Național de Opere, administrat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor. Înregistrarea este facultativă și se face contra cost, potrivit normelor metodologice și tarifelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Google Cache sau Wayback Machine reprezintă alte modalități bune prin care se poate face proba în instantă (ca mijloc material de probă sau prin intermediul unei expertize). Pe lângă faptul că acesta indexează și stochează paginile web, Wayback Machine are și o funcție de a vedea cum a evoluat în timp pagina web, ceea ce poate fi de folos în dovedirea perioadei în care cel reclamat a folosit fotografia fără drept. Dacă pagina care găzduiește fotografia nu este deja indexată Wayback Machine, site-ul permite indexarea la cerere (dezavantajul fiind totuși că nu se poate vedea istoricul paginii).

Verificați Metadatele

Știu că acestea pot fi eliminate sau modificate, însă de multe ori cei care preiau neautorizat conținutul nici măcar nu se sinchisesc să schimbe denumirea fișierului. Google Images a început să afișeze metadatele IPTC despre autor și copyright la căutări, astfel că recomand fotografilor să dea importanță setărilor IPTC, din aparat sau din programele de editare, pentru că metadatele pot fi folositoare într-un eventual proces.

Urmărește articolele viitoare de pe acest blog pentru a vedea care sunt pașii următori și ce opțiuni are la dispoziție un fotograf, odată ce a concluzionat că este o încălcare a drepturilor sale de autor.

Cine deține drepturile de autor asupra fotografiilor de nuntă?

Situația avută în vedere este cea în care un fotograf este solicitat la un eveniment (nuntă), iar pozele realizate cu mirii sunt publicate cu acordul acestora într-un articol de presă despre nunta celor doi.

În mod ideal, fotograful și clientul ar trebui să reglementeze aspectele care țin de drepturile de autor în contractul scris și/sau, chiar și în lipsa unui act scris între fotograf și client, să existe un dialog ulterior între părți în sensul de a evita eventuale neînțelegeri.

Un dialog normal ar fi, de exemplu, cel în care mirii ar informa fotograful că urmează să apară respectivele fotografii în revista X, iar pretențiile fotografului să se limiteze doar la nota privind autorul (credit foto) și la respectarea unor cerințe tehnice minimale privind reproducerea.

Întrebările recurente pe acest subiect denotă faptul că nu se întâmplă așa în realitate, părțile omițând să reglementeze aspectele care țin de drepturile de autor sau chiar omițând complet să semneze contractul scris.

Într-o asemenea situație, lipsa unui document scris nu înseamnă că între fotograf și client nu există un contract (un acord de voințe), ci doar că acesta trebuie completat cu normele generale din legea civilă.


În speță, dacă mirii dovedesc (prin corespondență, dovezi de plată sau alte mijloace materiale de probă) că fotografiile au fost executate la comandă, devin aplicabile dispozițiile art. 88 din Legea dreptului de autor, care menționează că: (1) Fotografia unei persoane, atunci când este executată la comandă, poate fi publicată, reprodusă de persoana fotografiată sau de succesorii săi, fără consimțământul autorului, dacă nu s-a convenit altfel. (2) Dacă numele autorului figurează pe exemplarul original al fotografiei, el trebuie să fie menționat și pe reproduceri.

De asemenea, dacă reproducerea are loc în primii 3 ani de la comandă, mirii îi pot opune fotografului prezumția instituită de art. 87 (2) din Legea dreptului de autor care prevede că drepturile patrimoniale asupra operei fotografice, care a fost creată în executarea unui contract individual de muncă sau la comandă, se prezumă că aparțin, pentru o perioadă de 3 ani, celui care angajează sau persoanei care a făcut comanda, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.

Pe de altă parte, componenta morală a dreptului de autor rămâne la fotograf, întrucât drepturile morale de autor nu pot face obiectul unei renunțări sau înstrăinări (art. 11 din Legea dreptului de autor).

Fotograful are dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa. De asemenea, fotograful are dreptul moral de a i se recunoaște calitatea de autor a operei și de a se opune aproprierii acesteia de către alții.

În cazul avut în vedere, este lesne de înțeles că în practică pot fi multe situații în care reproducerea fotografiei poate aduce atingere drepturilor morale ale fotografului, menționate mai sus. De exemplu, revista X publica o notă eronată cu privire la autor (eg. credit foto: Revista X), care este preluată ulterior și de alte publicații online. De asemenea, realizarea unor decupaje, aplicarea unor filtre sau managementul de culoare deficitar pot fi reclamate de către către fotografi ca atingeri aduse operei fotografice care prejudiciază onoarea sau reputația artistului.

În concluzie, chiar dacă întrebarea își are, la nivel de principiu, răspunsul în lege, situațiile complexe care pot apărea în practică pot duce la neînțelegeri între fotograf și client, acestea putând fi evitate sau diminuate prin semnarea unui contract, redactat în mod profesionist, și/sau printr-un dialog ulterior civilizat între fotograf și clienți. Pregătirea fotografiilor pentru print și discuțiile tehnice cu Revista X ar putea face obiectul unei noi comenzi din partea clientului.