10 October 2012

Furnizorii de internet nu pot fi obligați la o supraveghere preventivă (copyright)

Materia: Societatea informațională – Drept de autor – Internet – Programe informatice „peer‑to‑peer” – Furnizori de acces la internet – Instituirea unui sistem de filtrare a comunicațiilor electronice pentru a împiedica schimbul de fișiere care încalcă drepturile de autor – Inexistența unei obligații generale de a supraveghea informațiile transmise”

În fapt:

În cursul anului 2004, SABAM (o societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor) a ajuns la concluzia că utilizatorii de internet folosesc serviciile Scarlet (furnizor de acces la internet (denumit în continuare „FAI”) care asigură clienților săi accesul la internet, fără a oferi alte servicii precum cel de FTP sau de schimb de fișiere) pentru a descărca pe internet, fără autorizație și fără plata unor drepturi, opere cuprinse în catalogul său prin intermediul rețelelor „peer‑to‑peer”, care este o modalitate transparentă de schimb de date, independentă, descentralizată și dotată cu funcții de căutare și de transfer avansate.
Prin actul din 24 iunie 2004, SABAM a chemat în judecată Scarlet în fața președintelui tribunal de première instance de Bruxelles, susținând că această societate, în calitate de FAI, era cel mai bine plasată pentru a lua măsuri de încetare a încălcărilor dreptului de autor săvârșite de clienții săi.
SABAM a solicitat, mai întâi, să se constate existența unor încălcări ale dreptului de autor cu privire la operele muzicale din repertoriul său, în special a dreptului de reproducere și a dreptului de comunicare publică, care ar rezulta din schimbul neautorizat de fișiere electronice muzicale realizat prin utilizarea programelor informatice „peer‑to‑peer”, aceste încălcări fiind săvârșite prin intermediul serviciilor furnizate de Scarlet.
SABAM a solicitat în continuare ca Scarlet să fie obligată, sub sancțiunea penalităților cu titlu cominatoriu, să pună capăt acestor încălcări, făcând imposibilă sau blocând orice formă de transmitere sau de primire de către clienții săi a unor fișiere care conțin o operă muzicală, fără autorizarea titularilor de drepturi, prin intermediul programelor informatice „peer‑to‑peer”. În sfârșit, SABAM a solicitat ca Scarlet să îi comunice, sub sancțiunea unor penalități cu titlu cominatoriu, descrierea măsurilor pe care le va aplica pentru a respecta hotărârea ce se va pronunța.
Prin hotărârea din 26 noiembrie 2004, președintele tribunal de première instance de Bruxelles a constatat existența încălcării dreptului de autor invocate de SABAM, dar, înainte de a se pronunța cu privire la cererea de încetare, a desemnat un expert pentru a examina dacă soluțiile tehnice propuse de SABAM sunt realizabile din punct de vedere tehnic, dacă permit filtrarea exclusivă a schimburilor ilicite de fișiere electronice, precum și dacă există alte dispozitive care pot controla utilizarea programelor informatice „peer‑to‑peer” și pentru a stabili costul dispozitivelor avute în vedere.
În raportul prezentat, expertul desemnat a concluzionat că, în pofida numeroaselor obstacole tehnice, nu este exclus în totalitate să se poată realiza filtrarea și blocarea schimburilor ilicite de fișiere electronice.
Prin hotărârea din 29 iunie 2007, președintele tribunal de première instance de Bruxelles a obligat astfel Scarlet, sub sancțiunea penalităților cu titlu cominatoriu, să pună capăt încălcărilor dreptului de autor constatate prin hotărârea din 26 noiembrie 2004, făcând imposibilă orice formă de transmitere sau de primire de către clienții săi, prin intermediul unui program informatic „peer‑to‑peer”, a unor fișiere electronice care conțin o operă muzicală din repertoriul SABAM.
Scarlet a declarat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere susținând, mai întâi, că îi este imposibil să se conformeze somației respective, deoarece eficacitatea și viabilitatea sistemelor de blocare sau de filtrare nu sunt dovedite, iar aplicarea acestor dispozitive întâmpină numeroase obstacole practice, precum problemele privind capacitatea rețelei și impactul asupra acesteia. În plus, orice tentativă de a bloca fișierele respective ar fi sortită eșecului în termen foarte scurt, deoarece ar exista la ora actuală mai multe programe informatice „peer‑to‑peer” care ar face imposibilă verificarea conținutului lor de către terți.
În continuare, Scarlet a susținut că somația respectivă nu este conformă cu articolul 21 din Legea din 11 martie 2003 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, care transpune în dreptul național articolul 15 din Directiva 2000/31, deoarece somația îi impune, de facto, o obligație generală de supraveghere a comunicațiilor din rețeaua sa, din moment ce orice dispozitiv de blocare sau de filtrare a traficului „peer‑to‑peer” presupune cu necesitate o supraveghere generalizată a tuturor comunicațiilor transmise prin această rețea.
În sfârșit, Scarlet a considerat că instituirea unui sistem de filtrare aduce atingere dispozițiilor dreptului Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal și a secretului comunicațiilor, întrucât o astfel de filtrare implică o prelucrare a adreselor IP, acestea din urmă fiind date personale.


Întrebarea către Curtea de Justiție a UE

Instanța națională de trimitere a solicit Curții de Justiție a UE să stabilească dacă Directivele 2000/31, 2001/29, 2004/48, 95/46 și 2002/58 coroborate și interpretate în raport cu cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale aplicabile trebuie interpretate în sensul că se opun unei somații adresate unui FAI de a institui un sistem de filtrare.

Motivarea (rezumat)

Potrivit articolului 8 alineatul (3) din Directiva 2001/29 și articolului 11 a treia teză din Directiva 2004/48, titularii unor drepturi de proprietate intelectuală pot solicita ca un ordin judecătoresc să fie pronunțat împotriva unor intermediari, precum FAI, ale căror servicii sunt folosite de terți pentru a aduce atingere drepturilor lor.
După cum rezultă din jurisprudența Curții, competența atribuită instanțelor naționale în conformitate cu aceste dispoziții trebuie să le permită să adreseze intermediarilor amintiți un ordin judecătoresc prin care să fie obligați să ia măsuri care contribuie nu numai la încetarea încălcărilor aduse drepturilor de proprietate intelectuală prin intermediul serviciilor lor din domeniul societății informaționale, ci și la prevenirea unor noi încălcări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 2011, L’Oréal și alții, C‑324/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 131).
Articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2000/31 interzice autorităților naționale să adopte măsuri care ar obliga un FAI să efectueze o supraveghere generală a informațiilor pe care le transmite prin rețeaua sa.
În această privință, Curtea s‑a pronunțat deja în sensul că o astfel de interdicție privește și măsurile naționale care ar obliga un furnizor intermediar, precum un FAI, să procedeze la o supraveghere activă a tuturor datelor fiecăruia dintre clienții săi cu scopul de a preveni orice atingere viitoare adusă drepturilor de proprietate intelectuală. Pe de altă parte, o astfel de obligație de supraveghere generală ar fi incompatibilă cu articolul 3 din Directiva 2004/48, care arată că măsurile vizate prin această directivă trebuie să fie echitabile și proporționale și nu trebuie să fie excesiv de costisitoare (a se vedea Hotărârea L’Oréal și alții, citată anterior, punctul 139).
Somația adresată în cauză în acțiunea principală FAI de a institui sistemul de filtrare în litigiu l‑ar obliga să efectueze o supraveghere activă a tuturor datelor referitoare la toți clienții săi pentru a preveni orice atingere viitoare adusă drepturilor de proprietate intelectuală. Rezultă că o astfel de somație ar impune acestui FAI o supraveghere generală pe care articolul 15 alineatul (1) din Directiva 2000/31 o interzice.
Protecția dreptului de proprietate intelectuală este consacrată, fără îndoială, la articolul 17 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Totuși, nu rezultă nicidecum din cuprinsul acestei dispoziții, nici din jurisprudența Curții că un astfel de drept ar fi intangibil și că, prin urmare, protecția sa ar trebui să fie asigurată în mod absolut. Astfel, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 62-68 din Hotărârea din 29 ianuarie 2008, Promusicae (C‑275/06, Rep., p. I‑271), protecția dreptului fundamental de proprietate, din care fac parte drepturile legate de proprietatea intelectuală, trebuie apreciată comparativ cu protecția celorlalte drepturi fundamentale. Mai exact, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 68 din hotărârea menționată, incumbă autorităților și instanțelor naționale, în cadrul măsurilor adoptate pentru protejarea titularilor drepturilor de autor, să asigure un just echilibru între protecția acestui drept și protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor care sunt afectate prin astfel de măsuri. Astfel, în circumstanțe precum cele din acțiunea principală, autoritățile și instanțele naționale trebuie în special să asigure un just echilibru între protecția dreptului de proprietate intelectuală, de care se bucură titularii drepturilor de autor, și protecția libertății de a desfășura o activitate comercială de care beneficiază operatorii, precum FAI, în temeiul articolului 16 din cartă. Or, în speță, somația de a institui sistemul de filtrare în litigiu implică supravegherea, în interesul acestor titulari, a integralității comunicațiilor electronice realizate în cadrul rețelei respectivului FAI, această supraveghere fiind, în plus, nelimitată în timp, vizând orice atingere viitoare și presupunând obligația de a proteja nu numai operele existente, ci și pe cele viitoare, care încă nu au fost create la momentul instituirii sistemului menționat. Astfel, o somație de această natură ar determina o atingere gravă a libertății de a desfășura o activitate comercială a respectivului FAI, deoarece l‑ar obliga să instituie un sistem informatic complex, costisitor, permanent și pe cheltuiala sa exclusivă, ceea ce, de altfel, ar fi contrar condițiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2004/48, care impune ca măsurile pentru a asigura respectarea drepturilor de proprietate intelectuală să nu fie complicate în mod inutil sau costisitoare. În aceste condiții, se impune constatarea că somația de a institui sistemul de filtrare în litigiu trebuie considerată ca nerespectând cerința de a asigura un just echilibru între, pe de o parte, protecția dreptului de proprietate intelectuală, de care se bucură titularii drepturilor de autor, și, pe de altă parte, protecția libertății de a desfășura o activitate comercială de care beneficiază operatorii precum FAI. În plus, efectele somației menționate nu s‑ar limita la respectivul FAI, sistemul de filtrare în litigiu fiind susceptibil în egală măsură să aducă atingere drepturilor fundamentale ale clienților acestui FAI, mai precis dreptului lor la protecția datelor cu caracter personal, precum și libertății lor de a primi și de a transmite informații, aceste drepturi fiind protejate prin articolele 8 și 11 din cartă. Astfel, este cert, pe de o parte, că somația de a institui sistemul de filtrare în litigiu ar implica o analiză sistematică a tuturor conținuturilor, precum și colectarea și identificarea adreselor IP ale utilizatorilor care se află la originea transmiterii de conținuturi ilicite în cadrul rețelei, aceste adrese reprezentând date protejate cu caracter personal, deoarece permit identificarea precisă a utilizatorilor respectivi. Pe de altă parte, somația amintită ar risca să aducă atingere libertății de informare, din moment ce ar fi posibil ca acest sistem să nu facă în mod suficient distincția între un conținut ilicit și un conținut licit, astfel că utilizarea lui ar putea avea drept consecință blocarea comunicațiilor cu conținut licit. Astfel, nu se contestă faptul că răspunsul la problema caracterului licit al unei transmisii depinde de asemenea de aplicarea excepțiilor legale la dreptul de autor care variază de la un stat la altul. În plus, anumite opere pot face parte, în anumite state membre, din domeniul public sau pot face obiectul unei publicări gratuite pe internet din partea autorilor în cauză. În consecință, trebuie să se constate că, prin adoptarea somației de obligare a FAI să instituie sistemul de filtrare în litigiu, instanța națională în cauză nu ar respecta cerința de a asigura un just echilibru între dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, și libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și libertatea de a primi și de a transmite informații, pe de altă parte.

Decizia

Curtea de Justiție a UE a stabilit că directive menționate în întrebarea către Curte, coroborate și interpretate în raport cu cerințele care rezultă din protecția drepturilor fundamentale aplicabile, trebuie interpretate în sensul că se opun unei somații adresate unui furnizor de acces la internet de a institui un sistem de filtrare
  • a tuturor comunicațiilor electronice care circulă prin intermediul serviciilor sale, în special prin folosirea programelor informatice „peer‑to‑peer”,
  • care se aplică, fără deosebire, întregii sale clientele,
  • cu titlu preventiv,
  • pe cheltuiala sa exclusivă și
  • pentru perioadă nelimitată,
apt să identifice în cadrul rețelei acestui furnizor circulația de fișiere electronice care conțin o operă muzicală, cinematografică sau audiovizuală cu privire la care solicitantul pretinde că deține drepturi de proprietate intelectuală în vederea blocării transferului de fișiere al căror schimb aduce atingere dreptului de autor.

0 comments:

Post a Comment

Comments are moderated. If you want to promote your blog, try to do it in a smart way. Any external link, unrelated to the subject, will be deleted // [RO] Comentariile sunt moderate. Daca vrei sa-ti promovezi blogul, incearca sa o faci intr-un mod inteligent. Orice link extern, fara legatura cu subiectul, va fi sters.