27 iunie 2017

Publicarea în presă de fotografii cu viața privată a unor persoane publice, surprinse într-un loc public. Libertatea de exprimare vs. dreptul la viață privată

În urmă cu 5 ani, un tabloid a publicat un articol însoțit de o serie de poze cu D______, persoană publică, mergând pe stradă alături de o persoană de sex feminin, ea având chipul blurat. Textele telegrafice ce însoțeau pozele de tip „paparazzi” insinuau că ar fi vorba de o relație nepotrivită.

Anterior publicării articolului, D______ i-a informat pe jurnaliști că este vorba despre fiica sa minoră și le-a atras atenția în mod expres că nu este de acord cu publicarea fotografiilor respective, fiind vorba de o persoană minoră, iar episodul respectiv ținând de viața sa privată, iar nu de cea profesională.
Libertatea de exprimare vs. dreptul la viață privată

Ulterior, D______ a dat în judecată societatea comercială care edita ziarul şi editorul coordonator al ziarului și a cerut despăgubiri pentru că au publicat fotografii din viața sa privată, insinuând lucruri neadevărate și trecând peste refuzul său expres de a le publica.

Procesul s-a desfăşurat între 2014-2016, la Tribunalul Bucureşti şi apoi la Curtea de Apel Bucureşti, iar D______ avut câştig de cauză în ambele instanţe, însă cuantumul daunelor este simbolic, ținând cont de cel solicitat de D______:

  • Prima instanţă (Tribunalul București) a stabilit ca fiind ilegală publicarea şi difuzarea fotografiilor întrucât ţineau de viaţa privată ale lui D______, dar nu a acordat despăgubiri; 
  • A doua instanţă (Curtea de Apel) a menținut în parte sentința apelată și a obligat, în solidar, ziarul și editorul coordonator (intimații pârâți) la plata sumei de 1000 Euro, cu titlul de daune morale.
LE: A se vedea și Hotarari remarcabile: nu pot fi difuzate fotografiile de viata privata a persoanelor publice, de pe blogul magistratului Cristi Danileț

Mai jos, conținutul deciziei definitive a Curții de Apel, București (sursa: www.rolii.ro):


---
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA A A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 506A/2016
Ședința publică de la 27 iunie 2016


Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat împotriva sentinței civile nr.452/10.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în cauza civilă ce are ca obiect: acțiune în răspundere delictuală.

Părțile în prezentul proces sunt apelantul reclamant D______ V_______ C_____ cu domiciliul ales la av. B_______ R_____ în București, ___________________, _______________ l și intimații pârâți C_____ B_____ cu domiciliul în Popești Leordeni, ______________________.9, ____________, ___________, jud. I____ și ___________________ SRL cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 255A, parter, camera 14, Jud. I____ și cu punct de lucru în București, ______________________. 7D-7E, sector 4.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 13.06.2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 21.06.2016 și apoi la 27.06.2016.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București la data de 09.04.2014 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXX, repartizată spre soluționare Secției a V-a Civilă, reclamantul X a chemat în judecată pe pârâții B_____ C_____ și S.C. R___ M____ G____ S.R.L, în calitate de editor al cotidianului tipărit R___, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța:

-  să se constate caracterului ilicit al publicării si difuzării de fotografii privind viața privată de familie a reclamantului, în format scris și pe internet, în cadrul reportajului „Pe cine duce D______, seara, în vizită la CSM”;

- să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 50.000 euro, echivalent în lei la data plății cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la viață privată constând în urmărirea sa la domiciliu și pe stradă, și publicarea în format print a unor fotografii ce țin de viața privată în cotidianul „R___” apărut și distribuit în 100.000 exemplare în data de 06.09.2012, respectiv pentru încălcarea dreptului la onoare si reputație prin afirmațiile calomnioase făcute în textul scris;

- să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 50.000 de Euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la viață privată constând în urmărirea sa la domiciliu și pe stradă și în publicarea pe internet a unor fotografii ce țin de viața privată la adresa web www.ziarulring.ro/stiri/xxxxx/pe-cine-duce-danilet-seara-in-vizita-la-csm, faptă continuă începând cu data de 6.09.2012 și până în prezent, respectiv pentru încălcarea dreptului la onoare si reputație prin afirmațiile calomnioase făcute în textul scris;

- să fie obligată pârâta S.C. R___ M____ G____ S.R.L. la eliminarea de pe site www.ziarulring.ro administrat de ea a celor opt fotografii care îl înfățișează pe reclamant singur sau împreună cu fiica sa pe stradă, la gară și în fața blocului unde locuiește, sub sancțiunea plății de daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii executorii, in cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere.

- să fie obligată pârâta S.C. R___ M____ G____ S.R.L. la postarea pe site la adresa a www.ziarulring.ro/stiri/xxxxx/pe-cine-duce-danilet-seara-in- vizita-la-csm a hotărârii executorii pronunțate în prezenta cauză, care să fie poziționată înainte de textul articolului pe care îl consideră defăimător, sub sancțiunea plații de daune moratorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii executorii, in cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere.

- pârâții să fie obligați în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii de chemare în judecată, se arată că la începutul lunii septembrie 2012, a fost publicată pe site-ul CSM agenda de lucru a  reclamantului,  potrivit căreia urma să primească vizita oficială a unor oaspeți străini - o delegație din partea Fundației Konrad Adenauer “Programul Statul de D____ in Europa de Sud-Est”, Acest eveniment s-a consumat în data de 04.09.2012, între orele 16-19 iar la finalul întâlnirii, i-a condus pe cei trei oaspeți la ieșirea din sediul instituției, ca un gest de politețe.

După această întâlnire a plecat de la birou spre locuința sa, aflată in imediata vecinătate a sediului instituției, de unde a plecat peste aproximativ o oră, însoțit de fiica cea mare, A__-M____, care locuiește la Iași și venise la sfârșitul verii anului 2012 pentru a petrece împreună două săptămâni din vacanța de vară.

Reclamantul susține că împreună cu aceasta s-a oprit timp de două minute la sediul CSM pentru a utiliza bancomatul aflat în holul de la ____________________________ este folosit la orice oră de personalul instituției, apoi s-au deplasat la gară, situată la o distanță parcursă în 10 minute de mers pe jos, au achiziționat un biletul de tren pentru întoarcerea fiicei sale acasă și s-au întors la reședința sa.

Reclamantul susține că în data de 05.09.2012 a primit mai multe mesaje telefonice tip  sms de la pârâtul B_____ C_____ pentru a fi chestionat în legătură cu anumite poze făcute cu o zi înainte și în care  figura singur sau însoțit de o persoană. Reclamantul susține că a răspuns acestor mesaje în sensul că refuză categoric utilizarea vreunor fotografii, altele decât cele privind activitatea sa oficială, invocând în mod expres prevederile art.74 din Codul civil.

Se arată de către reclamant faptul că a comunicat, la întrebarea pârâtului C_____, faptul că persoana de sex feminin care îl însoțea este fiica sa cea mare, în vârstă de 14 ani, precum și refuzul de a fi utilizate fotografii privind viața sa privata, de familie, atenționând că inclusiv in ceea ce o privește pe minoră nu există acceptul utilizării de fotografii cu ea.

Reclamantul susține că în data de 06.09.2012 a fost publicat un reportaj, atât în varianta printată (ziarul R___ aparținând pârâtei S.C. R___ M____ G____ S.R.L., distribuit zilnic în 100.000 exemplare gratuite în mun. București, potrivit propriilor susțineri din căsuța tehnică a ziarului) cât și în varianta on-line (pe site-ul www.ziarulring.ro, administrat de pârâtul S.C. R___ M____ G____ S.R.L, unde articolul a fost păstrat până în prezent), intitulat „Pe cine duce D______ seara, în vizită la CSM”, evenimentele fiind redate astfel:

„ Un judecător a făcut din clădirea CSM loc de “pelerinaj”. M____, C_____ D______, care a intrat recent în atenția opiniei publice după ce le-a arătat ușa pușcăriei celor care au îndrăznit să-i critice pe procurori, a fost surprins de paparazzi “ring” făcând un soi de du-te- vino în clădirea CSM.

A ieșit, s-a dus acasă, s-a întors la CSM, iar după terminarea programului a primit vizita a trei bărbați. Seara, D______ a revenit la CSM intrând in clădire cu o tânăra. Au zăbovit acolo preț de câteva minute, după care au ieșit la plimbare și au revenit la el acasă. Reporterii R___ i-au solicitat judecătorului detalii pe care el a acceptat sa le ofere prin SMS.  După ce ne-a spus cine este fata, de ce a dus-o seara în clădirea CSM și ce relație există între ei, a invocat Codul civil și a menționat că nu își dă acordul pentru publicarea pozelor și a informațiilor. Probabil așa a înțeles dl. judecător libertatea presei.

La ora 17.00, după terminarea programului angajaților, trei bărbați intră în CSM si, după doua ore, ies împreuna cu D______, de care se despart cordial.

Ca un tip de treaba, judecătorul se duce glonț acasă.

Nu da buzna in _________________________ a-și termina o convorbire telefonică.

La ora 20.00, D______, îmbrăcat lejer, iese din _________________ tânăra pe care o ține tot timpul de mână sau de după umeri.

Primul lor popas este la sediul CSM. Vizita durează doar câteva minute.

Cei doi se îndreaptă spre Gara de Nord.

In gară, tânăra si magistratul poposesc o vreme în fața casei de bilete.

Cei doi revin acasă la magistrat unde fata intră singură.

El rămâne în fața blocului pentru a termina o altă convorbire telefonică. De ce alege D______ să vorbească la telefon în fata blocului? Crede oare că are casa împânzită de microfoane?”

Reclamantul arată că textele anterior redate au însoțit două fotografii în care reclamantul se afla în fața blocului unde are reședința și șase fotografii cu acesta si  fiica sa făcute pe stradă, la gară si în fața blocului precum și faptul că ziarul R___, conținând aceste imagini si reportajul care le-a inclus, a fost distribuit într-un număr de 100.000 exemplare gratuite în București, în toate mijloacele de transport în comun, utilizate intens în perioada matinală a zilei, iar articolul publicat pe site-ului cotidianului și în care apar fotografiile și textele a fost vizualizat de peste 1.800 de persoane, prin menținerea articolului pe internet din septembrie 2012 până în prezent și prin preluarea lui în conținutul altor site-uri.

Reclamantul arată că efectul negativ generat de acest articol este probat inclusiv prin comentariile negative pe internet apărute la adresa sa, de faptul că informația a fost preluată în mod negativ de o parte a presei naționale și internaționale, în timp ce reacțiile la adresa jurnaliștilor care au realizat articolul au fost destul de puține pe plan național și internațional.

Se susține de către reclamant că prin apariția acestui articol i-a fost încălcată viața privată, creându-i-se  un sentiment de insecuritate produs prin faptul că a fost urmărit și fotografiat în secret, precum și de faptul că a fost expus publicului larg un aspect particular al vieții sale, fără acceptul său, demnitatea subiectivă și onoarea, resimțind un sentiment de jenă și rușine generate de faptul că se afirmă lucruri neadevărate legate de persoana sa și se fac supoziții nefirești în legătură cu persoanele cu care a intrat în legătură în ziua de 04.09.2012, deși în primul caz era vorba strict de atribuții de serviciu, iar în al doilea caz de aspecte de familie, dar și  demnitatea obiectivă, fiindu-i afectată reputația în legătură cu exercitarea funcției sale  publice ( speculându-se că ar abuza de funcție) și moralitatea sa (se speculează că are o relație nepotrivită cu o „tânără” cu care s-a plimbat și pe care a dus-o acasă la el, ceea ce a determinat comentarea subiectului de către internauți și chiar preluarea sa de către alte publicații, generându-se inclusiv ideea de pedofilie).

Reclamantul susține că prin activitatea desfășurată pârâții au comis mai multe fapte ilicite: l-au urmărit la domiciliu, în timpul unei plimbări private și în timp ce era angajat într-o convorbire telefonica privată, încălcând astfel dispozițiile art.71 alin.1 și alin.2, respectiv art.74 lit.e C.Civ; au relatat publicului despre activitățile sale  private (plimbare, însoțirea de alte persoane, vorbit la telefon), încălcând astfel dispozițiile art.71 alin.1 și alin.3, respectiv art.74 lit.e C.Civ; l-au fotografiat și au publicat acele fotografii deși le-a interzis expres acest lucru, încălcând astfel dispozițiile art.73 alin. 1 și alin. 2 C.Civ; au prezentat activitatea sa oficială ca fiind una abuzivă și relația sa cu persoana care l-a însoțit în plimbare ca fiind una imorală, încălcând astfel dispozițiile art.72 alin. 1 și alin. 2 C.Civ.

Reclamantul susține că pârâtul B_____ C_____ a acționat cu rea-credință, întrucât nu a dorit să informeze publicul în legătură cu activitatea sa oficială, ci a urmărit în mod neechivoc să îl discrediteze profesional și moral, atât prin intermediul textului redactat, cât și prin fotografiile publicate, încălcând astfel dispozițiile art.75 alin. 2 Cod Civ.

În ceea ce privește  vizita celor trei bărbați, jurnalistul a prezentat-o ca și cum ar fi desfășurat o activitate nelegală, deoarece s-ar fi petrecut în afara orelor de program,  abuzând astfel de funcția sa publică. Or, deși deontologia profesională îi impunea, jurnalistul nu a făcut minime investigații pentru a se informa cu privire la aceasta: vizita era una oficială, dar el nici nu a consultat anunțul de pe site-ul CSM, nici nu i-a adresat vreo întrebare referitoare la această vizită deși am purtat o corespondență referitoare la acea zi, ci a fost interesat doar de persoana de sex feminin care îl însoțise.

Cât privește relatarea despre reclamant și tânăra care îl însoțea, reclamantul arată că, în mod evident jurnalistul a inoculat publicului ideea că are o relație imorală cu aceasta. Astfel, deși cu o zi înainte îi spusese cine este persoana care îl însoțea și promisese că va reda întocmai cele relatate, jurnalistul nu a dat cititorilor niciun indiciu că ar fi vorba despre cineva din familie ci, din contra, în text a folosit anumiți termeni din care rezultă că e vorba e o relație amoroasă („tânăra”, se plimbă cu ea „ținând-o de mână sau de după umeri”, „o duce acasă”, între ei există o „relație”). Intenția jurnalistului de a îl compromite rezultă nu numai din faptul că el știa identitatea persoanei, dar și din acela că, după cum singur afirmă, cunoștea prevederile din Codul civil care ocrotesc viața privată interzicând publicarea fotografiilor unei persoane fără acceptul său.

Se susține de către reclamant că pârâtul B_____ C_____ este răspunzător de prejudiciul moral produs reclamantului  în calitatea sa de editor coordonator la cotidianul R___, în baza art.30 alin. 8 Constituția României, atât timp cât articolul nu este asumat de vreun autor, iar pârâta S.C R___ M____ G____ S.R.L. este răspunzătoare de prejudiciul moral produs reclamantului în calitatea sa de proprietar și editor al cotidianului R___, în baza art. 30 alin. 8 Constituția României, respectiv în calitate de comitent al prepusului B_____ C_____, în baza art. 1373 C.Civ.

Reclamantul apreciază că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, reglementată de art.1357 și urm. Cod civil, și anume: existența unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită si consecințele dăunătoare produse si vinovăția făptuitorului.

In drept, au fost invocate dispozițiile art.71-76 Cod civil, art.1357 și urm. Cod civil, legea 8/1996, art. 88, art. 8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art.95 alin. 1, 98, 99 si 112 Cod proc.civ.

La data de 06.xxxxxx a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de către pârâții S.C. R___ M____ G____ S.R.L.,editor al ziarului "R___" și C_____ B_____-C_________ ziarist, angajat al ziarului R___, prin care se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C_____ B_____, în susținerea acesteia învederându-se faptul că  pârâtul C_____ B_____ C_________ nu este cel care a scris articolul în cauza, acesta doar corespondând cu reclamantul prin sms pentru clarificarea anumitor aspecte, interpretarea pozelor fiind realizată de o alta persoană.

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, se solicită respingerea ca neîntemeiate a pretențiilor reclamantului.

În motivarea întâmpinării se arată că într-adevăr la data de 06.09.2012, ziarul R___ a publicat un articol ce conținea circa 170 de cuvinte și un colaj de 9 fotografii prin care se aducea la cunoștința publicului larg o ________ informații bazate pe acele imagini surprinse, fotografiile din cadrul articolului fiind efectuate în stradă, in spațiu deschis si public și circulat.

Pârâții susțin că nu au efectuat decât o descriere succintă a imaginilor apărute în ziar iar in privința persoanei minore în singura poză unde i se putea observa fața aceasta a fost blurată tocmai pentru a nu i se dezvălui identitatea.

Pârâții susțin că apar diferențe semnificative între textul publicat în ziar și textul ce a fost redat de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul că acesta din urmă a modificat și a adăugat conținut în plus față de conținutul articolului propriu-zis publicat.

Pârâții susțin că, deși acesta a fost singurul articol publicat cu privire la reclamant în perioada 2012 - 2014, acesta a înțeles ca după o perioadă de 18 luni de la apariția articolului să reclame încălcarea dreptului la viață privată și de familie, a onoarei și a demnității precum și afectarea reputației sale, fără ca în această perioadă reclamantul să adreseze societății editoare a ziarului nici un fel de cerere, fără a solicita nici un drept la replică sau orice fel de notificare în formă scrisă prin care să ceară retragerea materialului din varianta on-line.

În ceea ce privește afirmația reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată, potrivit căreia articolul ar fi fost unul calomnios la adresa sa, pârâții arată că nici una dintre fotografiile publicate și nici unul dintre textele ce le însoțesc nu conțin elemente de natură a calomnia persoana reclamantului, neexistând în cuprinsul acestuia insulte, jigniri sau afirmații denigratoare la adresa sa.

Pârâții susțin că reclamantul a făcut o interpretare greșită a materialului publicat, dând singur conotații negative sau inadecvate aspectelor relatate, în cuprinsul textelor prezentate și din fotografii nerezultând că pârâții au făcut speculații cu privire la persoana reclamantului, aspectele relatate fiind concordante cu realitatea și prezentându-l pe reclamant ca fiind un om cu atitudine care a avut o anumita poziție pe un anumit subiect ce a ocupat agenda publică a discuțiilor din spațiul public.

Pârâții susțin că nici una dintre fotografiile publicate nu poate fi considerată că aduce atingere demnității persoanei în condițiile în care poza este explicată în sensul creionării unui om atent.

Se afirmă de către pârâți faptul că, deși reclamantul afirmă că faptul că fotografiile au fost făcute în fața blocului în care locuiește este unul negativ, întrucât îi induce sentimentul că locuința i-a fost expusă, în nici una dintre fotografii nu apare nici un element de natură a dezvălui adresa locuinței reclamantului.

In ceea ce privește ce publicarea în ziar a pozelor cu fiica reclamantului se arată că din cele șase fotografii publicate, fiica reclamantului apare cu fața doar într-una dintre acestea, iar chipul a fost blurat tocmai pentru a nu se aduce atingere minorului.

În ceea ce privește textul ce a însoțit articolul, pârâții arată că nu au înțeles niciodată să atribuie acestuia conotația negativă pe care i-o dă reclamantul, textul fiind răstălmăcit și dându-li-se cuvintelor sensuri care nu au fost niciodată spuse sau sugerate.

Pârâții consideră afirmațiile făcute de către reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată referitoare la inocularea ideii publice de imoralitate a sa, ca fiind o exagerare atâta timp cât descrierile planșelor foto nu insistă asupra unor explicații care să duca cititorul și publicul larg spre interpretări în genul celor propuse de reclamant, pârâții neputând fi răspunzători pentru interpretările malițioase ale unor terțe persoane.

Pârâții confirmă prin întâmpinare schimbul de sms-uri ce a avut loc între reclamant și pârâtul B_____ C_____ precum și faptul că reclamantul nu și-a dat acordul pentru publicarea informațiilor legate de identitatea fiicei sale minore, motiv pentru care și în conținutul articolului s-a scris acest lucru.

Pârâții mai susține că nici una dintre fotografiile publicate nu îl înfățișează pe reclamant în ipostaze indecente sau dubioase, reclamantul interpretând excesiv prevederile legale în condițiile în care în aceeași perioadă alte publicații au avut abordări diferite în ceea ce privește persoana reclamantului.

Se mai arată că, contrar celor afirmate de reclamant, articolul nu a apărut în mai multe variante, ci a fost unul singur ce a apărut atât în format de hârtie, tipărit, cât și în  varianta on line, existând astfel o unitate editorială,iar numărul de vizualizări al articolului on line, respectiv 1800 este unul mic raportat la alte articole care au fost vizualizate de milioane de cititori.

Subliniind că articolul scris în  legătură cu reclamantul nu aduce nici o atingere drepturilor acestuia, pârâții fac referire și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a subliniat rolul pe care presa îl are în cadrul dezbaterilor publice cu privire la subiecte de interes general, în cauză existând un interes legitim al difuzării articolului ce îl viza pe reclamant în contextul în care acesta, a adoptat o ________ poziții publice în legătură cu evenimente din perioada respectivă.

In drept, întâmpinarea este întemeiată pe disp. art.71-76 cod civil, 1357 cod civil, art. 95 alin 1, 98, 99 112 cod procedura civila și pe prevederile Cedo (art. 8 si 10) privind dreptul la liberă informare.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C_____ B_____ și a apărărilor prezentate de pârâți drept neîntemeiate, având în vedere că a formulat cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtul persoană fizică dată fiind calitatea acestuia de la momentul publicării articolului, respectiv aceea de editor-coordonator al publicației R___, fiind astfel responsabil in privința informațiilor expuse public, relevant fiind, de asemenea, din acest punct de vedere și  schimbul de mesaje pe care reclamantul l-a avut cu acesta.

În ceea ce privește argumentele pârâților referitoare la fondul cererii de chemare în judecată, solicită a se avea în vedere că aceștia omit în mod  insidios să menționeze faptul că a comunicat reprezentantului acestei publicații refuzul categoric de a fi redate fotografii fără legătură cu activitatea sa profesionala, neexistând de asemenea sub nici o formă acceptul reprezentanților legali al minorei în privința publicării de fotografii cu fiica sa.

În ceea ce privește susținerea pârâților potrivit căreia nu ar fi solicitat un drept la replică, fapt ce nu ar justifica atragerea răspunderii lor, se arată faptul că dreptul la replică este o opțiune, iar nu o obligație sub forma unei proceduri prealabile obligatorii unui demers în instanță, atitudinea sa de a se adresa instanței fiind determinată de reaua credință a pârâților, care au ignorat orice lămurire pe car a dat-o, fapt de natură a-l determina să considere orice comunicare cu pârâtul ca fiind ineficientă.

Reclamantul arată că este irelevantă comentarea și analizarea fiecărei fotografii în parte, astfel cum au făcut pârâții, întrucât imaginile și textul publicat, adică reportajul atribuit pârâților transmite un mesaj, apreciat a fi imoral, acest caracter ilicit fiind confirmat de către concluziile cititorilor, astfel cum reies din comentariile acestora si mai cu seama de maniera în care informația a fost imediat expusă public de către toate celelalte publicații si televiziuni.

Se mai subliniază că nu există și nu este justificat un interes al publicului față de aspectele prezentate în cuprinsul reportajului, acesta nefăcând referire la activitatea sa publică, ci din contră este expusă în  antiteză activitatea sa publică și sugeratul său comportament imoral, ce i-a fost atribuit în mod defăimător.

Reclamantul arată că în cauză conduita pârâților trebuie evaluată în raport cu buna credință, onestitatea și respectul de altul, care impun ca exercitarea drepturilor subiective să se facă numai în conformitate cu scopul lor social precum și faptul că în cauză sunt întrunite în persoana pârâților elementele răspunderii civile delictuale.

Astfel, în privința prejudiciului, se arată că potrivit art.1349 C.civ. există o obligație generală de a nu vătăma sau prejudicia altă persoană, cu referire la orice „atingere a drepturilor și sau intereselor legitime ale altor persoane” pentru care cel vinovat „răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Prejudiciul este cert, atât din punct de vedere al existenței sale, actuale si viitoare, referindu-ne aici la repercusiunile continue ale faptei ilicite, cât și al posibilităților concrete de evaluare (existența prejudiciului este sigura, neîndoielnica, iar întinderea sa nu se cunoaște), nefiind reparat încă.

In situația de fapt dedusă judecații, prejudiciul constă în suferința produsă prin sentimentele de rușine, jenă, denigrarea în raport de membrii familiei, în special prin neputința de a justifica minorei faptele ilicite și de a prevedea asemenea fapte la care a fost expusa minora, sentimentul de insecuritate în consumarea vieții private în locuri publice, atingerile grave aduse onoarei si reputației, afectarea imaginii publice în strânsa legătură cu activitatea profesională a reclamantului care impune prin statutul profesiei un profil moral caracterizat prin decență, în condițiile în care elementele cele mai grave ale prejudiciului au constat fie in acuzațiile de pedofilie, fie in acuzațiile privind o legătură intimă cu o persoană de sex feminin consumată în sediul instituției.

În ceea ce privește fapta ilicită, se arată că, fără acordul său pârâtul C_____  a publicat fotografiile cu el si fiica sa, cu atât mai mult cu cât cunoștea relația de rudenie, a transmis o informație cu vădit caracter ofensator, deși cunoștea relațiile familiale si era în aceeași măsura conștient de caracterul imoral al informației pe care a generat-o, prevăzând și anticipând rezultatul faptelor sale.

Cu privire la legătura de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu, se arată că deși faptele ilicite atribuite în autorat pârâților constau numai în publicarea fotografiilor și a textelor-comentarii ale fotografiilor, sugerând cititorilor concluzia de natura imorală, elementele cele mai însemnate ale prejudiciului, precum acuzațiile de pedofilie și cea privind consumarea unei relații de natura intimă in sediul instituției, sunt imputabile tot pârâților.

În ceea ce privește vinovăția, se arată că  art.1357 al.2 NCC instituie răspunderea pentru cea mai ușoară culpă, cu referire la acea neglijența sau imprudența pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar manifesta-o față de propriile interese, pentru aprecierea vinovăției urmând a se ține seama, potrivit prevederilor art.1358 Cod civil de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum și, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

Calitatea de „profesionist in exploatarea unei întreprinderi” reprezintă un criteriu special de apreciere a vinovăției făptuitorului, fiind o cauză de agravare a răspunderii civile. Acestei categorii de făptuitori i se impun reguli mai stricte privind desfășurarea activităților specifice, ei fiind obligați prin regulile impuse profesiei să ia masuri eficiente de protecție pentru prevenirea producerii unor prejudicii.

În ceea ce privește drepturile încălcate, reclamantul subliniază că au fost nesocotite dispozițiile art.71 Cod civil referitoare la dreptul la viață privată, art.26 al. 1 din Constituție, care impune autorităților obligația de a respecta și ocroti viața intimă, familială si privată.

În plus se susține că art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează dreptul la viață privată, aceasta înglobând viața familială și conjugală, viața cotidiană dusă în domiciliu, domiciliul însuși, viața intimă si amoroasa ori sentimentală, relațiile de prietenie, petrecerea timpului liber, aspectul privat al muncii profesionale, orice informații din viață privata a unei persoane.

Necesitatea asigurării unui echilibru între dreptul la viață privată și dreptul la informare al cetățenilor, care se realizează prin intermediul presei, dar și alte interese publice se regăsește în reglementarea art.75-76 Cod Civil și totodată în dispozițiile art.10 al. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care face referire la „îndatoriri si responsabilități” care le revin celor care exercită libertățile care compun libertatea de exprimare.

Se arată că prevederile art.30 alin.6 din Constituție au drept scop să împiedice deturnarea libertății de exprimare de la scopul pentru care aceasta a fost recunoscuta, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Interesul publicului în a fi informat, incluzând în anumite circumstanțe viața privată a unor personalități publice nu este justificată în situația de față, întrucât publicul nu are un interes legitim și justificat în a afla cum se plimbă reclamantul  pe __________________ sau cum vorbește la telefon pe stradă.

Reclamantul mai învederează că se aduce atingere dreptului la demnitate și la propria imagine, reglementate de art. 73 și 74 din Codul Civil, situația dedusă judecății neîncadrându-se în nici una dintre excepțiile la care fac referire dispozițiile art.72 alin.2 si art.75.

În cauză au fost încuviințate părților administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul reciproc și proba testimonială cu un martor pentru reclamant, fiind audiată martora M______ S_____, a cărei declarația a fost consemnată în scris și depusă la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr.452/10.04.2015 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului C_____ B_____, a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul ilicit al publicării și difuzării de fotografii privind viața privată  de familie a reclamantului în format scris și pe internet în cadrul reportajului «Pe cine duce D______, seara, în vizită la C.S.M.» în ziarul R___ din data de 06.09.2012, respectiv pe site-ul www.ziarulring.ro, a obligat pârâta S.C. R___ M____ G____ S.R.L. să publice dispozitivul prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, în ziarul R___ și pe site-ul www.ziarulring.ro, a respins restul cererii, ca neîntemeiată, și a luat act că părțile solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Examinând materialul probator administrat în cauză, pentru a soluționa excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C_____ B_____ precum și fondul cererii de chemare în judecată,

Tribunalul a reținut următoarele:

La data de 06.09.2012, în cotidianul R___, atât în varianta tipărită, cât și în varianta on-line a fost publicat articolul intitulat „Pe cine duce D______, seara, în vizită la CSM”; în care apar nouă fotografii înfățișându-l pe reclamant în diferite ipostaze singur sau împreună cu o persoană de sex feminin, al cărui chip este blurat ( împreună cu trei persoane de sex masculin, vorbind la telefon, mergând pe stradă ), iar aceste fotografii sunt însoțit de scurte comentarii, ansamblul de imagini și text publicat de cotidianul R___, editat de către societatea pârâtă fiind considerate de către reclamant ca aducând atingere dreptului său la viață privată, onoarei și demnității sale, motiv pentru care solicită obligarea celor doi pârâți la plata unor daune morale.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C_____ B_____, invocată de către acesta prin întâmpinare, Tribunalul reține caracterul neîntemeiat al excepției față de materialul probator administrat în cauză.

Potrivit art.36 N.C.p. civ. calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecății, existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate reprezentând o chestiune de fond.

Întrucât reclamantul declanșează procedura jurisdicțională, lui îi revine sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât și pe aceea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care părțile litigiului au calitatea de titular al dreptului și, în mod corespunzător, al obligației corelative.

La rândul ei, instanța are obligația verificării din oficiu a cadrului procesual subiectiv determinat de prezența părților în proces.

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, se reține că, în situația analizată, pârâtului îi este justificată calitatea procesuală pasivă, acesta având la data publicării articolului considerat a fi generator al prejudiciului pretins de către reclamant calitatea de  șef secție București al ziarului în care articolul a fost publicat.

În plus, din conținutul întâmpinării și al răspunsului la interogatoriu dat de către pârât, Tribunalul reține că acesta s-a implicat activ în editarea și publicarea articolului, comunicând prin mesaje sms cu reclamantul pentru a afla informații despre persoana cu care reclamantul  a fost fotografiat în data de 04.09.2012 și colaborând cu o colegă la conceperea textului scris ce a însoțit fotografiile de tip paparazzi realizate cu reclamantul (răspunsul pârâtului C_____ B_____ la întrebarea nr. 10 din interogatoriu).

Având în vedere fapta ilicită care se reclamă în prezenta cauză, aspectele anterior menționate referitoare la atribuțiile pârâtului C_____ B_____ și implicarea pe care personal a recunoscut-o în conceperea și editarea articolului ce îl privește pe reclamant, Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității sale procesual pasive.

În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, Tribunalul a reținut că se invocă de către reclamant un prejudiciu moral ce i-a fost cauzat ca urmare a publicării în ziarul tipărit și în varianta on line a unui foto – reportaj, imaginile prezentate fiind surprinse, fără știrea reclamantului, în timpul său liber, pe stradă, și neavând legătură cu activitatea sa publică sau profesională, publicarea acestora și a comentariilor ce le însoțesc aducând atingere dreptului reclamantului la viața privată, onoarei și demnității sale, din ansamblul elementelor publicate rezultând că acesta ar avea un comportament imoral (o relația nepotrivită cu o tânără).

Reținând așadar că se invocă răspunderea delictuală a pârâților, pentru propria faptă ilicită, respectiv pentru fapta ilicită comisă de prepusul său, Tribunalul a analizat în ce măsură sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art.1357 din Noul Cod civil, potrivit cărora „1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”, și de prevederile art.1349 din același act normativ, potrivit cărora  „(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.

Astfel, din conținutul prevederilor legale anterior citate, rezultă că pentru a exista o răspundere civilă delictuală, este necesară întrunirea cumulată a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

În ceea ce privește existența unei fapte ilicite, Tribunalul a pornit analiza de la prevederile Codului Civil referitoare la respectarea vieții private și a demnității persoanei, și având în vedere limitele acestor drepturi, astfel cum ele sunt reglementate de legea internă, dar și de legislația europeană în materia drepturilor omului și de jurisprudența dezvoltată de-a lungul timpului în legătură cu aceste drepturi, pentru a concluziona în ce măsură publicarea articolului considerat defăimător de către reclamant reprezintă o faptă de natură ilicită.

Art.71 din Noul Cod Civil consacră dreptul oricărei persoane la respectarea vieții private, textul legal prevăzând că nimeni nu poate fi suspus vreunor imixtiuni în viața intimă, personală sau de familie, ...fără consimțământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute de art. 75.

Art.72 din Noul Cod Civil reglementează dreptul la demnitate, statuând că orice persoană ar dreptul la respectarea demnității sale, fiind interzisă orice atingere adusă reputației unei persoane fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor impuse de art. 75.

Prin art.74 Noul Cod Civil stabilește care sunt atingerile aduse vieții private, între acestea relevanță prezentând pentru cauza de față lit. e care face referire la ținerea vieții private sub observație, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege și lit. f referitoare la difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viața intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză.

În ceea ce privește limitările aduse acestor drepturi, la care fac trimitere chiar textele legale, art.75 Noul Cod Civil prevede că nu constituie o încălcare a drepturilor aferente ființei umane atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte, exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte neconstituind o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.

Din analiza fotografiilor și a textelor ce apar în articolul din data de 06.09.2012 în ziarul R___, în care reclamantul este surprins în ipostaze ale vieții sale private, respectiv vorbind la telefon, plimbându-se cu fiica sa minoră pe stradă, Tribunalul a reținut că a fost difuzat publicului un reportaj despre viața privată, de familie a reclamantului, fără ca pentru aceasta să existe un acord din partea acestuia, în condițiile în care nu se poate justifica în nici un fel interesul legitim al publicului pentru aceste aspecte din viața reclamantului, fiind astfel încălcate prevederile art.71 cu referire la art.74 lit d Noul Cod Civil. Mai mult, între fotografiile difuzate, se aflau și unele ce o înfățișează pe fiica minoră a reclamatului, în condițiile în care nu există un acord al reprezentanților legali ai acesteia de a difuza fotografiile, reclamantul comunicând în mod expres pârâtului faptul că nu este de acord cu publicarea vreunei fotografii ce ar avea legătură cu viața sa privată sau a unor informații legate de fiica sa minoră, cu atât mai puțin a fotografiilor în care aceasta apare (conform schimbului de sms-uri dintre reclamant și pârâtul C_____).

Tribunalul, din analiza actelor de la dosar, nu a reținut și incidența textului de lege referitor la supravegherea persoanei fizice, invocat de către reclamant, ca formă a imixtiunii în viața privată, apreciind că urmărirea reclamantului pentru o scurtă perioadă de timp, în vederea realizării unor fotografii de tip paparazzi, nu poate fi asimilată cu noțiunea de ținere sub observație, avută în vedere de legiuitor în art.74 lit.d din Codul Civil, și care presupune o activitate de supraveghere, de o anumită durată în timp, susceptibilă de a afecta dreptul la viață privată tocmai prin posibilitatea de a colecta, stoca și eventual folosi informații despre o persoană, pe o perioadă mai mare de timp.

Tribunalul a apreciat că pentru a determina în ce măsură imixtiunea în viața privată a reclamantului realizată prin publicarea fotografiilor anterior descrise și a textelor ce le însoțesc reprezintă o faptă de natură ilicită, aptă de a atrage răspunderea delictuală a pârâților, se impune a se analiza în ce măsură atingerea adusă dreptului la viață privată și de familie este permisă de lege sau de actele internaționale la care România este parte.

Din această perspectivă s-a reținut ca fiind incidente prevederile art.30 din Constituția României dar și dispozițiile art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dezvoltată în interpretarea acestui articol, în cadrul căreia în mod constant s-a statuat în sensul că «adevărul obiectiv al afirmațiilor  nu  trebuie  să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe, în situația  în  care analizează o  fapta  pretins  ilicită  comisă  de un jurnalist, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor, raportată la scopul demersului jurnalistic (a se vedea cauza Colombani și alții contra Franței, hotărârea din 25 iunie 2002, C______ si M_____  contra României, hotărârea Marii Camere din 17 decembrie  2004, T____  contra M., hotărârea din 29 martie 2001) ».

Potrivit art.30 alin.1 din Constituția României, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

Art.20 Constituția României prevede că legile interne sunt interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte. Prin urmare, interpretarea instanței de contencios european se impune, în virtutea principiului subsidiarității și față de instanța de contencios național.

În acest context în care urmează a se face interpretarea, Tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit art. 10 din CEDO, «orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești».

         Dreptul apărat de articolul 10 din CEDO cuprinde, așadar, atât libertatea de opinie, cât și, ceea ce interesează în cauza de față, dreptul de a primi sau comunica informații sau idei, sau „libertatea de exprimare”.

Libertatea de exprimare este unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice; sub rezerva paragrafului 2 al art.10 din CEDO, ea acoperă nu numai „informațiile” și „ideile” care sunt primite favorabil sau cu indiferență de opinia publica, ori cele inofensive, ci și pe acelea care șochează sau deranjează. Libertatea de exprimare, așa cum este prevăzuta de art. 10, este obiectul unui număr de excepții care trebuie interpretate în mod strict, iar necesitatea oricărei restricții trebuie stabilită în mod convingător.

Potrivit jurisprudenței Curții în materie (cauza Handyside contra Regatului Unit) « libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițiile primordiale ale progresului său și ale împlinirii individuale a membrilor săi » și acoperă «nu numai informațiile sau ideile care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive ori indiferente, ci și pe acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței si spiritului deschis, în absența cărora nu există societate democratică».

           Libertatea de exprimare poate fi supusă unor ingerințe, în condițiile alineatului 2 al articolului 10, care trebuie însă să îndeplinească mai multe cerințe: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim (dintre cele enumerate limitativ in alineatul menționat), măsura luată să fie necesară într-o societate democratică, cu o privire specială asupra proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit.

Protecția reputației unei persoane și a drepturilor altora este prevăzută în art.10 paragraful 2 din Convenție, ca temei pentru restrângerea libertății de exprimare.

Imaginea persoanei ține de sfera vieții private, iar statele semnatare, în baza obligațiilor pozitive, trebuie să garanteze oricărei persoane, chiar dacă aceasta este persoană publică, „o speranță legitimă în ceea ce privește protecția și respectarea vieții sale private” împotriva practicilor presei de senzație (CEDO, cauza von Hannover c. Germaniei, hotărârea din 24 iunie 2004, par. 68). Protejarea reputației și drepturilor altora este menită să restrângă mai mult decât de obicei libertatea presei, în cazul în care aceasta din urmă nu își propune să contribuie la o dezbatere de interes general, ci să satisfacă, în scop pur comercial, curiozitatea unui anumit public cu privire la detalii din viața privată și activitățile cotidiene ale unei celebrități.

         Întrucât, potrivit jurisprudenței Curții, pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice se impune protejarea libertății de exprimare, Curtea a acordat o poziție privilegiată liberei discutări a subiectelor de interes general și, în particular,  libertății presei, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori pe care statul le poate proteja.

           Prin raportare la scopul exercitării unor ingerințe ale autorităților statale în exercițiul libertății de exprimare, în special prin presă, jurisdicția europeană de contencios al drepturilor omului  a fost adeseori confruntată cu soluționarea „conflictului” ce poate să apară între exercitarea libertății de exprimare și necesitatea protejării „reputației și drepturilor ce aparțin altor persoane”. Cel mai adesea această problemă s-a pus atunci când s-a susținut că faptul condamnării unor ziariști sau a unor particulari pentru afirmații cu caracter defăimător făcute la adresa unor oameni politici, funcționari, membri ai corpurilor judiciare, a altor persoane publice sau chiar la adresa unor particulari reprezintă o încălcare a libertății de exprimare a autorilor unor asemenea afirmații. Statutul special pe care îl au anumite persoane (spre exemplu: militari, deținuți, funcționari publici, ziariști, oameni politici) poate restrânge sau mări protecția acordată dreptului lor.

Prin cauza Lingens c. Austriei, Curtea a stabilit o foarte importantă distincție între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare (distincție ce corespunde într-o anumită măsură celei realizate în chiar textul articolului 10 din Convenție: „libertatea de a primi sau comunica informații sau idei”). Potrivit Curții, „existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit” (această distincție a fost reluată în majoritatea cauzelor ulterioare din domeniu: CEDO, cauza C______ și M_____ c. României, hotărârea Marii Camere din 17 decembrie 2004; CEDO, cauza De Haes și Gijsels c. Belgiei, hotărârea din 24 februarie 1997; CEDO, cauza McVicar c. Marii Britanii, hotărârea din 7 mai 2002; CEDO, cauza Krone Verlag Gesellachaft M.B.H. și Gerhard Walter c. Austriei, decizia de inadmisibilitate din 13 mai 2004).

Analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăți de valoare, precum și de atitudinea subiectivă a ziaristului în momentul comiterii faptei. Calificarea unei declarații ca fiind una de natură factuală sau o judecată de valoare revine în primul rând autorităților naționale, care au în acest sens o marjă de apreciere.

Din distincția pe care a realizat-o Curtea între fapte și judecăți de valoare se poate desprinde concluzia potrivit căreia persoanele care fac afirmații referitoare la fapte obiective li se poate în mod legitim cere să dovedească adevărul acestora.

Calificarea unor afirmații ca fiind judecăți de valoare ori informații factuale este o sarcină dificilă, de vreme ce în majoritatea cazurilor intră în discuție elemente ale ambelor tipuri de afirmații: judecățile de valoare sunt însoțite de afirmații factuale ce le determină, după cum afirmații factuale sunt rar lipsite de afirmații de valoare consecutive.

Atunci când din ansamblul afirmațiilor ceea ce a fost afectat mai mult este imaginea și demnitatea terțului, este vorba despre o judecată de valoare, iar Curtea va consideră că afirmația litigioasă în ansamblul său este o judecată de valoare și invers. Atunci când există fapte necontestate de nimeni, orice interpretare se dă acestora constituie o judecată de valoare (CEDO, cauza Dichand și alții c. Austriei, hotărârea din 26 februarie 2002, par. 39).

Totuși, jurisprudența organelor de la Strasbourg a făcut o aplicare nuanțată a acestui principiu. În situația în care se are în vedere sancționarea unei persoane pentru afirmațiile făcute iar aceasta dorește să dovedească adevărul spuselor sale, probele pe care le propune nu trebuie respinse ca inadmisibile (CEDO, cauza Castells c. Spaniei, hotărârea din 23 aprilie 1992, par. 63; CEDO, cauza Colombani c. Franței, hotărârea din 25 iunie 200, par. 55).

Pe de altă parte, hotărârile Curții de la Strasbourg indică clar principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanțe în situația în care analizează o acuzație de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația părții vătămate (dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt false, precum și dacă a depus diligențele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), coroborat cu scopul demersului jurnalistic. Astfel înțeleasă, buna-credință a ziariștilor le va atrage protecția art. 10 al Convenției chiar dacă, în speță, nu reușesc să facă proba verității, dacă s-au bazat pe informații credibile.

Curtea face o distincție, în cazul reportajelor bazate pe conversații (gen interviuri), între afirmațiile ziaristului însuși și cele pe care acesta le citează de la cei intervievați, considerând că „sancționarea unui ziarist pentru a fi ajutat la difuzarea declarațiilor unui terț în cursul interviului ar constitui un obstacol serios la contribuția presei la discutarea problemelor de interes general și nu s-ar putea concepe fără motive suficient de serioase” (CEDO, cauza T____ c. Luxembourgului, hotărârea din 29 martie 2001, par. 38; CEDO, cauza Jersild c. Danemarcei, hotărârea din 23 septembrie 1994, par. 31).

Deși au, de regulă, obligația de a verifica afirmațiile factuale făcute de particulari, „faptul de a cere, de o manieră generală, ca ziariștii să se disocieze în mod formal și sistematic de conținutul unei afirmații (făcute în cursul unui interviu de către persoana intervievată) care ar putea să-i insulte pe terți, să-i provoace sau să le aducă atingere onoarei, nu se conciliază cu rolul presei de a informa cu privire la faptele, opiniile și ideile dintr-un anumit moment” (CEDO, cauza D_____ S_____ c. României, decizia de inadmisibilitate din 9 noiembrie 2004, par. 19; CEDO, cauza Pedersen și Baadsgard c. Danemarcei, hotărârea Marii Camere din 17 decembrie 2004, par. 45; CEDO, cauza Radio France și alții c. Franței, hotărârea din 30 martie 2004, par. 58).

În privința judecăților de valoare, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmațiile unui ziarist au caracterul unor judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de articolul 10, cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor: „chiar și o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală” (CEDO, cauza C______ și M_____ c. României, hotărârea din 17 decembrie 2004, par. 38; CEDO, cauza Jerusalem c. Austriei, hotărârea din 27 februarie 2001, par. 34).

Analiza cazurilor privind libertatea presei este puternic marcată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăți de valoare, precum si de atitudinea subiectivă a autorului în momentul săvârșirii faptei. În raport de acest ultim criteriu, este necesar a se stabili buna credință a jurnalistului, atât în raport de adevărul afirmațiilor sale (dacă a cunoscut sau nu că  acestea sunt adevărate sau false, dacă  a depus diligențele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), cât și în funcție de scopul demersului jurnalistic (dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și îndatorirea de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate).

Exercitarea libertății presei comportă totuși „obligații și responsabilități”, care dobândesc o semnificație deosebită atunci când sunt în joc reputația și drepturile semenilor. Jurnaliștii nu se pot prevala de garanția oferită de articolul 10 decât cu condiția să acționeze „cu bună credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și demne de încredere, respectând deontologia jurnalistică” (CEDO, cauza Radio France c. Franței, hotărârea din 30 martie, par. 37), cu atât mai mult atunci când mijlocul de difuzare are un impact potențial considerabil, ca de exemplu în cazul mijloacelor audiovizuale.

Deși Convenția părea să opereze „neutralizarea” reciprocă a dreptului la libertatea de expresie și a celui la respectarea vieții private, autorizând statele să-l limiteze pe primul pentru a apăra viața privată de excesele libertății de informare, este evident că primul prevalează în prezent față de cel de-al doilea.

Curtea europeană a precizat, mai ales, că limitele criticii admisibile sunt mai largi în cazul unui om politic, vizat în calitatea sa de persoană publică, decât în cazul unui simplu particular (CEDO, cauza Lingens c. Austriei, hotărârea din 8 iulie 1986, par. 36). Anumite categorii de persoane, datorită funcției sau poziției pe care o dețin în societate, trebuie să accepte un  grad al criticii mult mai ridicat față de persoanele obișnuite, deoarece se expun în mod inevitabil și conștient unui control strict al faptelor și afirmațiilor lor, atât din partea ziariștilor, cât și a masei cetățenilor.

Omul politic se expune, în mod inevitabil și conștient, unui control atent al faptelor și gesturilor sale (mai ales atunci când face declarații sau desfășoară activități publice care se pretează la critică), control ce este exercitat atât de ziariști, cât și de masa cetățenilor. Desigur, omul politic are dreptul la protejarea reputației și demnității sale, în cadrul vieții private și în afara acestui cadru, dar imperativele acestei protecții au a fi puse în balanță cu interesele unei discuții libere a problemelor politice, astfel că excepțiile de la libertatea de exprimare au a fi interpretate restrictiv.

Curtea consideră chiar că libertatea jurnalistică include posibila recurgere la o doză de exagerare sau chiar de provocare (CEDO, cauza Lopes Gomes da S____ c. Portugaliei, hotărârea din 28 septembrie 2000, par. 34). În acest sens, este relevantă hotărârea Flux c. Moldovei din 12 iunie 2007, în care Curtea a examinat din nou condițiile în care un jurnalist poate fi tras la răspundere pentru acuzații defăimătoare la adresa unui politician, constatând că un deputat trebuia să suporte chiar și anumite critici și acuzații nejustificate din partea ziarului reclamant, în contextul acuzațiilor oficiale lansate împotriva sa (CEDO, cauza Flux c. Republicii  M______, hotărârea din 12 iunie 2007, par. 33).

Mai mult, într-un anumit tip de contexte, Curtea socotește că acest nivel al criticii care trebuie acceptat poate să includă inclusiv o atitudine pur insultătoare (CEDO, cauza Pakdemirli c. Turciei, hotărârea din 22 februarie 2005, par. 57). Jurisprudența nouă (CEDO, cauza Roseiro Bento c. Portugaliei, hotărârea din 18 aprilie 2006, par. 46) a instanței de la Strasbourg merge până la oferirea unui soi de imunitate pentru ceea ce s-ar numi „jignire politică”. Atunci când disputa se păstrează în zona politică, fără a trece către insulta personală, limitarea discursului nu poate fi admisă, iar în context electoral ori politic, vivacitatea afirmațiilor este tolerabilă (CEDO, cauza Brasilier c. Franței, hotărârea din 11 aprilie 2006, par. 44).

Subiectele de interes general sunt cele care interesează publicul în ansamblul său sau o parte a acestuia, chiar dacă sunt atinse în cursul său și interese de ordin personal ori discuția degenerează într-o dispută personală (CEDO, cauza Urbino Rodrigues c. Spaniei, hotărârea din 29 noiembrie 2005, par. 51). Sunt interese de ordin general și cele care tratează un caz particular, dacă discuția implică instituții de interes public.

Presa, proclamată „câinele de pază al democrației”, nu trebuie să depășească anumite limite, ținând mai ales de protecția drepturilor și reputației altora, și a necesității de a împiedica divulgarea informațiilor confidențiale; totuși, îi revine obligația de a comunica, cu respectarea responsabilităților și îndatoririlor sale, informațiile și ideile asupra chestiunilor politice ca și asupra altor teme de interes general (CEDO, cauza Jersild c. Danemarcei, hotărârea din 23 septembrie 1994, par. 31; CEDO, cauza De Haes și Gijsels c. Belgiei, hotărârea din 24 februarie 1997, par. 37; CEDO, cauza Bladet Tromsø și Stensaas c. Norvegiei, hotărârea din 20 mai 1999, par. 59; CEDO, cauza Tammer c. Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001; CEDO, cauza T____ c. Luxembourgului, hotărârea din 29 martie 2001, par. 45; CEDO, cauza Colombani și alții c. Franței, hotărârea din 25 iunie 2002, par. 55).

Așadar, din jurisprudența anterior citată se reține că trebuie să existe un just echilibru între, pe de o parte, protecția libertății de exprimare, consacrată de articolul 10, și, pe de altă parte, cea a dreptului la viață privată și la reputație al persoanelor respective, protejate de articolul 8 al Convenției, statul având obligația de a lua măsuri în vederea asigurării acestui echilibru, chiar și în relațiile dintre particulari. (Chauvy si altii c. Frantei).

Analizând relația dintre cele două articole și gradul de protecție de care unul dintre drepturi beneficiază în detrimentul celuilalt, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza Von Hannover c. Germaniei că urmează a fi a fi analizate trei elemente: contribuția la dezbaterea de interes general, existența unui interes legitim de a difuza informațiile și existența unei speranțe  legitime a cetățeanului de a fi protejat în fața imixtiunilor în viața sa privată.

Raportând  aceste considerente din jurisprudența europeană la situația din cauza de față, Tribunalul a reținut că reportajul difuzat în cotidianul R___ la data de 06.09.2012 sub titlul „Pe cine duce D______ seara, în vizită la CSM”, în care sunt redate fotografii ce țin de viața privată a reclamantului, înfățișându-l pe acesta în timpul liber împreună cu fiica sa minoră, fără a se avea acordul publicării acestor fotografii, reprezintă o ingerință în respectarea dreptului reclamantului la viață privată, demersul jurnalistic nefiind justificat sub nici o formă de interesul pe care publicul l-ar avea față de aceste aspecte ale vieții reclamantului, chiar dacă acesta, prin prisma funcției pe care o exercită (membru în Consiliul Superior al Magistraturii) este o persoană publică.

În plus, se reține de către instanță faptul că reportajul s-a axat pe un aspect pur privat al vieții reclamantului și nu poate fi considerat că a avut vreo contribuție la vreo dezbatere de interes general existentă în spațiul public la data publicării, susținerile pârâților în sensul că s-a dorit înfățișarea reclamantului într-o ipostază obișnuită, de tată grijuliu nefiind fondată și neprezentând oricum relevanță, aspectele legate de viața privată neputând constitui un subiect de interes public, general, publicarea fiind făcută în scopul de a satisface curiozitatea unui anume public pentru detaliile din viața privată a reclamantului.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul a concluzionat că a avut loc o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții private, prin publicarea fără acordul său a unor  fotografii ce îl înfățișează în ipostaze ale vieții de familie, în timpul liber, fără acordul său, fiind dovedită astfel existența unei fapte ilicite.

Instanța nu a reținut ca și componentă a faptei ilicite reținute în sarcina pârâților conceperea părții scrise a reportajului, textele ce însoțesc fotografiile nefăcând referire la fapte care să fie considerate denigratoare de către reclamat sau la judecăți de valoare de natură al calomnia pe acesta și de a-i aduce atingere demnității.

Instanța a avut în vedere că textul, conceput telegrafic, descrie imaginea sub care apare, singurul comentariu la adresa reclamantului fiind « ca un tip de treabă », ce însoțește fotografia nr. 2, iar ansamblul de fotografii și textul scris care le însoțește nu poate fi considerat ofensator sau denigrator, pârâții neputând fi considerați responsabili pentru discuțiile care au fost generate ulterior în opinia publică cu privire la persoana reclamatului,  preluarea deformată a textului, distorsionarea adevărului prezentată de unele canale de televiziune sau site-uri neputând fi imputată pârâților.

Instanța a avut în vedere, că, deși titlul articolului este specific cotidienelor de tip tabloid, conținutul textului nu relevă nici un element de natură a considera că acesta este unul denigrator la adresa reclamantului, folosirea unei metode discutabile din punct de vedere etic și deontologic de a scoate în evidență reportajul neputând fi considerată o faptă de natură ilicită.

Având în vedere modalitatea în care a fost conceput textul scris, faptul că acesta reprezintă o descriere exactă a ipostazelor în care reclamantul a fost surprins în ziua de 06.09.2012, fără nici un comentariu sau fără nici o insinuare la persoana reclamantului sau la moralitatea sa, instanța consideră că pârâții nu pot fi ținuți răspunzători pentru comentariile care au fost ulterior postate pe diferitele site-uri unde reportajul a fost preluat, publicarea acestora nefiind sub controlul pârâților din prezenta cauză.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție a răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, Tribunalul, din analiza materialului probator administrat în cauză și ținând seama de faptul că prejudiciul moral reclamat nu transpare neapărat în exterior, el reprezentând o chestiune ce ține de ființa umană, a constatat că el a existat, reclamantul resimțind sentimente de jenă și de insecuritate în consumarea vieții private în locuri publice, neputând fi reținute față de considerentele anterior exprimate aspectele invocate de către reclamant referitoare la atingerile aduse onoarei și reputației sau prestigiului său profesional în contextul în care afirmațiile cu privire la imoralitatea sa nu au fost făcute de pârâți sau generate de către aceștia.

În ceea ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită reținută în sarcina pârâților și prejudiciul suferit de reclamant, Tribunalul a constatat că există, ea rezultând din materialitatea faptelor anterior descrise.

S-a apreciat de către instanță că și vinovăția ca și condiție a răspunderii civile delictuale este îndeplinită, pârâții acționând cu intenție, în cunoștință fiind că nu au dreptul de a publica fotografii cu reclamantul înfățișându-l în ipostaze ale vieții private, existând așadar intenția, cel puțin indirectă, întrucât aceștia au cunoscut că fapta comisă este de natură prejudiciabilă din punct de vedere moral pentru reclamat și au procedat la publicarea fotografiilor acceptând implicit și posibilitatea producerii unui prejudiciu moral reclamantului.

Reținând în concluzie că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, că nu a fost dovedită nici o împrejurare care să aibă caracter exonerator de răspundere față de pârâți, Tribunalul a admis primul capăt de cerere și a constatat caracterul ilicit al publicării și difuzării de fotografii privind viața privată  de familie a reclamantului în format scris și pe internet în cadrul  reportajului «Pe cine duce D______, seara, în vizită la C.S.M.» în ziarul R___ din data de 06.09.2012, respectiv pe site-ul www.ziarulring.ro.

În ceea ce privește întinderea prejudiciului suferit de către reclamant, Tribunalul a reținut  sub un prim aspect că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat, ele fiind inerent ființei umane, persoana prejudiciată fiind singura în măsură să aprecieze suferința cauzată de faptele ce aduc atingere dreptului său la viață privată, demnității, onoarei sau reputației, instanța putând doar să asigure o reparație în echitate a respectivului prejudiciu în funcție de elementele concrete ale cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, Tribunalul a apreciat că în prezenta cauză constatarea de către instanță a caracterului ilicit al publicării de către pârâți a fotografiilor reclamantului, fără acordul acestuia, precum și obligarea pârâtei S.C. R___ M____ G____ S.RL. să publice dispozitivul prezentei hotărâri constituie o modalitate suficientă și echitabilă de reparare a prejudiciului încercat de către reclamat, nefiind justificată obligarea pârâților la plata vreunei sume de bani.

Pentru considerentele expuse, Tribunalul  a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul ilicit al publicării și difuzării de fotografii privind viața privată  de familie a reclamantului în format scris și pe internet în cadrul reportajului « Pe cine duce D______, seara, în vizită la C.S.M.» în ziarul R___ din data de 06.09.2012, respectiv pe site-ul www.ziarulring.ro. și a obligat pârâta S.C. R___ M____ G____ S.R.L. să publice dispozitivul prezentei hotărâri, după rămânerea definitivă a acesteia, în ziarul R___ și pe site-ul www.ziarulring.ro, respingând restul cererii ca neîntemeiată.



Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel reclamantul D______ V_______ C_____, criticînd-o ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:

1. Prima instanță s-a limitat să constate ca fiind ilicită fapta de publicare a textului și fotografiilor din cadrul reportajului pe care îl califică ca fiind „despre viața privată", însă cu toate acestea în cele din urmă instanța a reținut că numai fotografiile de viață privată publicate fără acordul reclamantului ar reprezenta fapta ilicită, în timp ce textele ce însoțesc aceste fotografii nu sunt considerate defăimătoare, căci ele nu ar conține comentarii sau insinuări la persoana reclamantului și pârâții nu ar fi responsabili de discuțiile apărute în spațiul public și de preluarea deformată ori distorsionarea adevărului.

Apelantul susține că instanța a făcut o confuzie între componentele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, urmarea acesteia, raportul de cauzalitate, culpa pârâtului.

În opinia apelantului, cu privire la faptă, instanța a reținut inițial că atât pozele, cât și textul conținut de articolul de presă țin de viața privată, și deși de aici se trage concluzia că fapta de publicare și difuzare atât a textului, cât și a pozelor este ilicită, instanța a concluzionat că doar că publicarea fotografiilor este ilicită.

Apoi, cu privire la text, apelantul consideră că în mod greșit instanța a reținut că acesta nu conține comentarii sau insinuări cu privire la moralitatea sa. Din contră, a susținut apelantul, întreg textul este o insinuare, cum că ar avea o relație nepermisă cu o tânără pe care o duce seara în apartamentul său. Apelantul afirmă că oricine ar înțelege de aici că este vorba de o chestiune imorală, acesta fiind de fapt sensul întregului articol. Mai mult, a demonstrat acest lucru atât cu postarea de pe blogul cristorian.ro și de pe site-ul nasul.tv, cât și cu declarația martorei M______ S_____ - toți aceștia arătând că au înțeles că este vorba de relații intime pe care reclamantul le-ar  avea cu acea tânără. Mai mult, cu declarația martorei și cu extrasele de la emisiunea de la B1 TV de anul acesta, precum și din extrasele de pe FB ale unor discuții purtate tot anul acesta, rezultă că pozele au fost preluate la televiziuni (în speță Antena 3), cei care le-au văzut înțelegând același lucru, cum că reclamantul are o relație nepermisă cu tânăra din fotografii.

Mai mult, a arătat apelantul, inclusiv presa străină (Germania, publicație cu text tradus, depus la dosar) scrie că prin aceste poze s-a insinuat chiar că ar fi pedofil, însă niciunul dintre aceste aspecte nu a fost însă analizat de prima instanță, nefiind arătate motivele unei eventuale respingeri a acestor probe, ci instanța și-a exprimat propriul punct de vedere, subiectiv.

În toate discuțiile care au fost în spațiul public a fost vorba despre fotografiile făcute și publicate de pârâți și despre textul lor. Din acestea rezultă că persoana care îl însoțea și despre care pârâții au ascuns publicului că este fiica apelantului (aspect pe care l-a comunicat în mod neechivoc anterior publicării, aceea fiind ocazia când apelantul a interzis să dea publicității pozele), ar fi implicată într-o relație cu reclamantul. Prin această afirmație, prezentă în spațiul public continuu, inclusiv la trei ani după publicare a suferit un prejudiciu de imagine indiscutabil.

Apelantul reclamant a precizat că, deși pârâții au afirmat că reputația sa ar fi fost deja știrbită la momentul în care a apărut acel articol, ei nu au demonstrat că anterior faptelor lor ar fi apărut în spațiul public poze cu mine și persoane de sex feminin în ipostaze nepotrivite unui tată și soț. Din contră, a arătat apelantul, așa cum a demonstrat cu martori și înscrisuri, fapta pârâților este cea care a declanșat urmările arătate: denigrarea sa în spațiul public a avut loc exclusiv ca urmare a faptei pârâților.

Se susține că legătura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu este o condiție esențiala, de natura obiectiva, pentru angajarea răspunderii delictuale, contribuind la identificarea persoanei responsabile care „cauzează" altuia un prejudiciu. Literatura juridica a sintetizat constructiv legătura de cauzalitate fapta si prejudiciu este cea privind unitatea indivizibila dintre cauza si condiție, potrivit căreia, in ipoteza in care nu se poate stabili cu precizie cauza prejudiciului, se atribuie valoare cauzala egala tuturor faptelor sau împrejurărilor care l-au precedat. Aceeași orientare o are si jurisprudența noastră care are in vedere premisa coexistentei dintre cauza si condiții, incluzând in complexul cauzal nu numai faptele ce constituie „cauza necesara", dar si „condițiile cauzale", respectiv faptele ilicite care au făcut posibila producerea prejudiciului (CSJ, secția penala, decizia nr. 570/1990, Dreptul nr.1/1991, pag.71-79). Astfel, deși faptele ilicite atribuite in autorat paraților constau numai in publicarea fotografiilor si a textelor-comentarii ale fotografiilor, sugerând cititorilor concluzia de natura imorala, elementele cele mai însemnate ale prejudiciului, precum acuzațiile de pedofilie si cea privind consumarea unei relații de natură intimă la domiciliul reclamantului, sunt imputabile tot paraților, în considerarea acestei teorii consacrată în literatura de specialitate si jurisprudența.

Se precizează că fiind în cadrul dreptului civil, pârâții răspund pentru cea mai ușoară formă a culpei. Or, cu atât mai mult lucrând întru-un mediu profesional, ei se fac vinovați într-o formă agravată, de încălcarea atât a dispozițiilor codului civil (art.72 - prin afirmațiile calomniatoare i s-a afectat dreptul la demnitate și art.73 - s-au publicat poze private cu apelantul,  deși  refuzase în mod expres acest lucru), cât și a pct. 23 din Rezoluția 1003 (1993) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica jurnalistică, însușită prin Hotărârea nr.25 din 12 septembrie 1994 a Parlamentului României: "Jurnaliștii trebuie să respecte dreptul indivizilor la viața privată. Persoanele cu funcții în viața publică au dreptul la protejarea vieții lor private, în afara cazului în care aceasta poate avea urmări asupra vieții publice. Faptul că o persoană ocupă o funcție în viața publică, nu o privează pe aceasta de dreptul de a i se respecta viața particulară".

2.  prima instanță nu a reținut și aplicarea art.74 lit.d Cod Civil susținând că urmărirea apelantului pentru o perioadă scurtă de timp nu ar fi o "supraveghere" în sensul cerut de cod și consideră că  instanța a greșit arătând că urmărirea apelantului nu s-a petrecut așa cum prima instanță a susținut "pentru o scurtă perioadă de timp", pe care instanța nici nu o cuantifică de altfel, și nici nu a fost invocată sau demonstrată în vreun fel de pârâți.

Din contră, a afirmat apelantul, din textul redat și din susținerile sale rezultă că această urmărire s-a prelungit pe parcursul mai multor ore din aceeași zi: fotografii trimiși de pârâți au stat în fața CSM pană la închiderea programului de lucru cu publicul, apoi au continuat supravegherea instituției de unde au așteptat să plece acasă, apoi l-au urmărit și supravegheat în drum spre casă, apoi au stat în fața blocului până a ieșit cu fiica sa, apoi l-au urmărit pe stradă până la locul de muncă, apoi pe stradă până la gară, apoi din nou până a ajuns înapoi acasă, apoi pe toată perioada cât a rămas în fața blocului. Oricum legiuitorul nu impune o perioadă minimă a acestei supravegheri, dar este evident că cei care l-au fotografiat nu l-au întâlnit întâmplător, instantaneu, pe stradă, ci au venit cu misiunea de a-l urmări. De altfel, prin noile reglementări, intenția legiuitorului a și fost aceea de a limita practica paparazzilor și detectivilor particulari de a urmări în mod abuziv o persoană.

Se susține că, urmările acestei fapte ilicite sunt, pe de o parte faptul că aceasta a constituit modalitatea prin care pârâții au adunat informații despre reclamant pe care le-au relevat publicului încălcând legea cum însăși prima instanță afirmă; apoi în tot acest timp l-au fotografiat difuzând publicului pozele tot în mod ilicit, după cum chiar prima instanță afirmă; apoi, după cum a relatat martora, urmare a acelei acțiuni,  apelantul în prezent  se simte în pericol de a fi urmărit în orice loc public, aspect care îi limitează libertatea psihică. De aceste urmări se fac vinovați în mod exclusiv pârâții, reclamantul nefiind niciodată pus într-o situație asemănătoare de către alți jurnaliști.

3.  Prima instanță nu a dispus în sarcina pârâților repararea  prejudiciului moral încercat.

Legea impune obligația de reparare pentru drepturile încălcate, altfel protecția lor ar fi iluzorie.  Este indiscutabil că, urmare a faptelor pârâților, apelantul a suferit un prejudiciu moral. Acesta este estimabil în bani, contrar celor reținute de prima instanță. Este adevărat că în România a existat decizia VII din 1952 a Plenului Tribunalului Suprem prin care s-a arătat că daunele morale pot fi reparate numai prin mijloace nepatrimoniale. Dar după 1989 s-a revenit în practica judiciară.

În acest sens există o largă jurisprudență a instanțelor naționale și a celei de la Strasbourg care este relatată într-un articol de specialitate din care am reținut următoarele: "Evaluarea daunelor morale nu poate fi făcută în aceleași condiții ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice de evaluare. Un asemenea criteriu ar putea fi importanța socială a valorii lezate prin săvârșirea faptei ilicite, în acest caz valoarea poate avea atât un conținut subiectiv (implicând o prețuire din partea persoanei lezate) dar și un aspect obiectiv, fiind expresia unei cerințe obiective a realității. Prejudiciul moral va fi cu atât mai mare cu cât valoarea lezată este mai importantă pentru partea vătămată. Personalitatea victimei poate fi un alt criteriu care completează criteriul importanței valorii lezate. Spre exemplu, victima care are un anumit statut social, o anumită notorietate va putea pretinde o sumă mai mare drept daune morale, fiind mai profund prejudiciată prin leziunea suferită, în raport cu valoarea lezată se mai poate avea în vedere drept criteriu și gravitatea precum și intensitatea durerilor fizice și psihice, provocate de agresor. Un alt criteriu ar putea fi repercusiunile asupra situației sociale a victimei, inclusiv în plan familial sau profesional, prin atingerile aduse onoarei și demnității victimei. Nu trebuie scăpată din vedere nici culpa persoanei vătămate, care influențează în mod obligatoriu cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile morale. Un alt criteriu ar putea fi acela al echității și anume ca daunele morale să exprime cerințele de dreptate și echitate (a se vedea V.B______, Daunele morale în procesul penal, Revista de Studii de D____ Românesc nr. 5 din 2009, p. 72-85, articol disponibil la http://www.rsdr.ro/Art-5-1-2009.pdf).

Apelantul consideră că suma cerută nu este arbitrarie arătând că a avut în vedere rușinea suferită și denigrarea făcută de pârâți în fața celor care au citit ziarul: este vorba de cititorii ziarului tipărit (100.000, potrivit căsuței tehnice a publicației R___) și cei ai variantei on-line a articolului (1.800). Așadar, peste 100 mii de oameni au citit minciunile scrise despre apelant, estimând că 1 euro pentru batjocorirea sa în fața fiecăruia ar fi de ajuns. Cu siguranță, pentru injurii aduse în fața a una-două persoane, instanțele din România acordă mai multe de un euro despăgubiri materiale. Cu atât mai mult acțiunea trebuia admisă așa cum a fost formulată sub acest aspect. Mai mult, pentru apelant, moralitatea și reputația sunt lucruri esențiale: pe de o parte, în virtutea calității de tată și soț pe care le are, pe de altă parte în virtutea funcției de magistrat și membru CSM pe care o ocupă. Nimeni până la acest articol nu a pus vreodată în discuție moralitatea sa în legătură cu persoanele de sex opus cu care se întâlnește.

În opinia apelantului, nu este firesc ca, după ce prima instanță a constatat că pârâții au comis fapte ilicite (și prin folosirea fără drept a imaginii sale și prin explicațiile ironice și calomniatoare date publicului), să nu constate urmările devastatoare pentru siguranța  și demnitatea sa, probate de altfel, și să nu fie de acord cu repararea bănească a acestora.

4. prima instanță a omis a se pronunța asupra daunelor moratorii cerute de reclamant.

Apelantul susține că instanța a omis a se pronunța asupra daunelor moratorii cerute de reclamant și, deși a admis cererea de publicare a prezentei hotărâri în publicația unde a avut dată loc denigrarea, instanța nu a fixat suma pentru fiecare zi de întârziere în executarea măsurii.

Apelantul a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței și, în consecință, admiterea în parte a acțiunii reclamantului, în sensul obligării pârâților la plata în solidar a sumei de 50.000 de Euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la viață privată constând în urmărirea sa la domiciliu și pe stradă, și publicarea în format prinț a unor fotografii ce țin de viața privată în cotidianul „R___" apărut și distribuit în 100.000 exemplare în data de 6.09.2012, respectiv pentru încălcarea dreptului la onoare si reputație prin afirmațiile calomnioase făcute în textul scris, obligării pârâților la plata în solidar a sumei de 50.000 de Euro, în echivalent lei la data plății, cu titlu de daune morale pentru încălcarea dreptului la viață privată

constând în urmărirea reclamantului la domiciliu și pe stradă și în publicarea pe internet a unor    fotografii ce țin de viața privată  la adresa webtwww.ziarulring.ro/stiri/xxxxx/pe-cine-duce-danilet-seara-in-vizita-la-csm, faptă continuă începând cu data de 6.09.2012 și până în luna octombrie 2014 când pârâții au înlăturat de pe site textul articolului, respectiv pentru încălcarea dreptului la onoare si reputație prin afirmațiile calomnioase făcute în textul scris, obligării pârâtului S.C. R___ M____ G____ S.R.L. la postarea pe site la adresa a www.ziarulring.ro/stin746551/pe-cine-duce-danilet-seara-in-vizita-la-csm a hotărârii executorii pronunțate în prezenta cauză, sub sancțiunea plății de daune moratorii pentru fiecare zi de  întârziere, începând  cu data pronunțării  hotărârii executorii, în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu menținerea celorlalte dispoziții din sentința apelată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.456 Cod procedură civilă, art.71-76 Cod civil, art.1357 si urm. Cod civil, art.88, art.8 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, art.95 alin.1, 98, 99 si 112  C.pr.civ.

În dovedirea cererii, se solicită proba cu acte.

Apel legal timbrat.

Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat în esență, respingerea apelului ca nefondat. Intimații au arătat că în cuprinsul textului articolului unic, editat atît pe hîrtie cât și online nu se aduceau jigniri sau nu se proferau calomnii de către jurnaliști cum susținea reclamantul, că din probatoriile administrate nu s-a putut proba teza reclamantului potrivit căreia ar fi fost sugerată publicului o relație nepotrivită cu o tânără, că reclamantul a prezentat o variantă trunchiată față de cel publicat. Se mai susține că reclamantul nu a putut arăta care este afirmația neadevărată din articole, că fotografiile au fost realizate într-un spațiu public deschis și circulat, iar în textul articolelor s-au descris succint imaginile iar poza minorei a fost ,,blurată,, pentru a nu i se dezvălui identitatea, că doar alte articole de presă din anul 2012 aveau un caracter prejudiciabil pentru reclamant, în acest sens fiind jurnalul FAZ din Germania ce prelua un articol al Antenei 3, și nu face nicio referire la ziarul R___.

La momentul apariției articolelor incriminate, imaginea reclamantului era deja creionată de alte publicații, pe tematici diferite de cele abordare de intimați, și că este relevantă lipsa de reacție și inexistența unui drept la replică timp de 18 luni de la apariția articolului deși de afirmă existența  unui prejudiciu indiscutabil. Nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale iar la stabilirea cuantumului sumei cerute trebuie să se țină seama că este vorba de un ziar de informare, gratuit, că suma cerută nu poate rezulta din sumele încasate sau din numărul de cititori și că singura culpă reținută de instanță a pârâților este cea legată de publicarea fotografiilor, că nu au mințit și nu au calomniat. În fine, intimații subliniază buna lor credință deoarece au contribuit la dezbaterea unui dezbaterea unui subiect de interes general dată fiind intransigența morală a reclamantului și au scos articolul de pe site la momentul formulării acțiunii.

În dovedirea cererii, se solicită proba cu acte.

În drept, art.71-76 Cod civil, art.1357 si urm. Cod civil, art.95 alin.1, 98, 99, 112, 150, 456  C.pr.civ, art.8 și 10 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului,.

Apelantul a depus răspuns la întâmpinare.

La  termenul de judecată din data de 11.04.2016,  instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

La dosarul cauzei s-au depus în copie următoarele înscrisuri: transcrieri postări pe site-ul cristorian.ro, dw._______________________.______________________ de pe un site de socializare-FB, extrase ale site-ului Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics, și altele.

Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate și de apărările formulate de intimat prin întâmpinare, în limitele prevăzute de art.477 și art.478 C.pr.civ, Curtea (de Apel) reține următoarele:

În acest sens, cu titlu preliminar Curtea constată că au trecut în puterea lucrului judecat, nefiind contestate de intimați, considerentele hotărârii referitoare la caracterul ilicit al publicării de către intimați a fotografiilor realizate la data de 05.09.2012 înfățișându-l pe apelant în timpul său liber, însoțit de fiica sa minoră, aceasta fiind apreciate ca ingerințe în dreptul reclamantului la viață privată, prevăzut de art.71 C.Civ. raportat la art.74 lit.f C.Civ și art.8 CEDO, sens în care s-a apreciat că demersul jurnalistic al intimaților nu este justificat sub nici o formă de interesul pe care publicul l-ar avea față de aceste aspecte ale vieții reclamantului, chiar dacă acesta, prin prisma funcției pe care o exercită (membru în Consiliul Superior al Magistraturii) este o persoană publică, că reportajul s-a axat pe un aspect pur privat al vieții reclamantului și nu poate fi considerat că a avut vreo contribuție la vreo dezbatere de interes general existentă în spațiul public la data publicării, că publicarea fiind făcută în scopul de a satisface curiozitatea unui anume public pentru detaliile din viața privată a reclamantului.

Prin primul motiv de apel, apelantul critică sentința susținând că în mod netemeinic, în raport de probele administrate, prima instanță a apreciat că textele din cadrul reportajului ce însoțesc fotografiile apreciate ca reprezentând încălcări ale dreptului său la viața privată nu sunt defăimătoare, deoarece nu ar conține comentarii sau insinuări la persoana reclamantului și că pârâții nu ar fi responsabili de discuțiile apărute în spațiul public și de preluarea deformată ori distorsionarea adevărului.

Acest motiv de apel este fondat.

În acest sens, Curtea constată că reportajul incriminat aparținând publicației ,,R___,, (reprezentat de un text în format tip ,,tabloid,, însoțit de fotografiile ce îl reprezentau pe apelant în timpul său liber însoțit de fiica sa minoră, publicat la data de 06.09.2012) a apărut în ziarul menționat având aceeași formă și reprezentare, ziar unic ce apare sub o dublă prezentare, respectiv atît în format de cotidian zilnic de informație gratuită cît și în format on-line, astfel că nu se poate vorbi de două fapte ilicite distincte sub aspectul publicării acestui reportaj, respectiv o pulbicare a lui în format clasic și o publicare on-line, susținerile intimaților sub acest aspect fiind fondate.

În acest sens, textul reportajului aparținând publicației ,,R___ ce însoțea fotografiile ce îl reprezentau pe apelant însoțit de fiica sa minoră în timpul său liber a fost acela că „un judecător a făcut din clădirea CSM loc de “pelerinaj”. M____, C_____ D______, care a intrat recent în atenția opiniei publice după ce le-a arătat ușa pușcăriei celor care au îndrăznit să-i critice pe procurori, a fost surprins de paparazzi “ring” făcând un soi de du-te- vino în clădirea CSM.

A ieșit, s-a dus acasă, s-a întors la CSM, iar după terminarea programului a primit vizita a trei bărbați. Seara, D______ a revenit la CSM intrând in clădire cu o tânăra. Au zăbovit acolo preț de câteva minute, după care au ieșit la plimbare și au revenit la el acasă. Reporterii R___ i-au solicitat judecătorului detalii pe care el a acceptat sa le ofere prin SMS.  După ce ne-a spus cine este fata, de ce a dus-o seara în clădirea CSM și ce relație există între ei, a invocat Codul civil și a menționat că nu își dă acordul pentru publicarea  informațiilor. Nouă nu ne rămâne decît să respectăm dorința domnului D______ și să lăsăm la latitudinea publicului să interpreteze aceste aspecte.

La ora 17.00, după terminarea programului angajaților, trei bărbați intră în CSM si, după doua ore, ies împreuna cu D______, de care se despart cordial.

Ca un tip de treaba, judecătorul se duce glonț acasă.

Nu da buzna in _________________________ a-și termina o convorbire telefonică.

La ora 20.00, D______, îmbrăcat lejer, iese din _________________ tânăra pe care o ține tot timpul de mână sau de după umeri.

Primul lor popas este la sediul CSM. Vizita durează doar câteva minute.

Cei doi se îndreaptă spre Gara de Nord.

In gară, tânăra si magistratul poposesc o vreme în fața casei de bilete.

Cei doi revin acasă la magistrat unde fata intră singură.

El rămâne în fața blocului pentru a termina o altă convorbire telefonică. De ce alege D______ să vorbească la telefon în fata blocului? Crede oare că are casa împânzită de microfoane?”

Curtea constată că într-adevăr, după cum cu temei susține și apelantul, instanța a reținut ca premiză a analizei că publicarea reportajului de presă încalcă viața privată apelantului, însă  a concluzionat că doar că publicarea fotografiilor este ilicită deși acesta constituie un tot unitar, fotografiile fiind explicitate de textul menționat și făcând corp comun cu acestea.

În acest sens, instanța de apel constată că este adevărat că textul reportajului este conceput telegrafic și în stilul presei tabloide și că nu cuprinde imputații factuale nedovedite și nici judecăți de valoare în sensul jurisprudenței CEDO, însă nu este mai puțin adevărat că acesta este deosebit de sugestiv, autorii mizând pe efectul de contrast dintre imaginile prezentate și comentariile ce le însoțesc, pentru a induce cititorului ideea, într-un stil contrar deontologiei jurnalistice, existenței unei relații personale foarte discutabile între apelantul persoană publică, susținător al intransigenței morale profesionale (aspect prezentat explicit în text astfel; ,,marți, C_____ D______, care a intrat recent în atenția opiniei publice după ce le-a arătat ușa pușcăriei celor care au îndrăznit să-i critice pe procurori, a fost surprins de paparazzi “ring...,,) și o fată foarte tânără.  Astfel, în  text  se vorbește despre apelant ca despre ,,un tip de treabă,, însă această afirmație însoțește fotografiile în care apelantul prezentat din capul locului ca un exponent al moralei, însoțește în ipostaze foarte familiare o fată foarte tânără, îmbrăcată copilăresc, pe care o ține de mână sau o protejează ținând-o pe după gît, tocmai pentru a crea exact efectul opus, sugerând în mod transparent existența unei relații nepotrivite cu această tânără. Mai mult, această sugestie e clară dat fiind faptul că tânăra îl însoțește în sediul CSM, iese din apartamentul său și intră singură acolo, foarte familiarizată cu locul, fără a se menționa că este vorba despre fiica minoră a apelantului deși intimatul C_____ B_____ cunoștea acest lucru fiind informat de apelant, după cum rezultă din transcrierea SMS urilor purtate de apelant cu ziaristul.

În acest context, disocierea fotografiilor făcute de prima instanță  de textul ce le explicitează și le sporește considerabil efectul prejudiciabil pentru apelant este artificială și nu poate fi primită, astfel că nu are nicio relevanță faptul că acestea nu conțin afirmații nereale sau calomnii la adresa apelantului cîtă vreme tocmai textul aluziv sporește controversa cu privire la moralitatea acestuia în calitate de magistrat, membru CSM și susținător al intransigenței profesionale

Mai mult, din probele administrate în fața primei instanțe dar și în apel, respectiv din coroborarea transcrierilor unor postări pe site-uri și articole din presa on-line (de pe site-ul cristorian.ro, de pe site-ul nasul.tv, ale site-urilor dw._______________________.______________________ de pe rețeaua de socializare-FB, extrase ale site-ului Centre for Advanced Research in Management and Applied Ethics, și altele) cu declarația martorei M______ S_____ audiată de prima instanță, rezulta cu claritate că sensul perceput de public al fotoreportajului, respectiv al fotografiilor comentate de textul publicat era acela al unei relații nepotrivite a magistratului, membru CSM  și persoană intransigentă profesional cu o fată foarte tânără, aspect foarte evident în raport de ținuta vestimentară a acesteia, chiar dacă aceasta avea chipul ,,blurat,, iar în articol nu se menționa faptul că este fiica minoră a apelantului… În acest sens, unele televiziuni ce mizează pe controversă (în speță Antena 3), în climatul de tensiuni electorale ale anului 2012 chiar au comentat explicit reportajul în discuție, ajungîndu-se la un ton moralist vehement la adresa apelantului, iar potrivit probelor menționate (cristorian.ro-, ale site-urilor dw.___________________________._____________________._____________________ 2014, postări de pe rețeaua de socializare-FB postări 2015), aspectul de controversă nereală cu privire la conduita morală a apelantului s-a perpetuat în spațiul public s-a perpetuat în perioada 2012-2014. În acest context nu pot fi apreciate ca fondate susținerile intimaților potrivit cărora  imaginea apelantului era la momentul apariției articolului incriminat, creionată de alte publicații, pe tematici diferite de cele abordate de intimați ca fiind aceea a unei persoane cel puțin non-conformiste și ar justifica încălcarea dreptului acestuia la viață privată deoarece existența unui interes public deosebit pentru activitatea publică a apelantului, magistrat și membru CSM nu poate justifica încălcarea dreptului său la viață privată, și nici nu poate fi înlăturată răspunderea intimaților în raport de existența altor derapaje mediatice cu privire la apelant aparținînd altor publicații (în acest sens fiind pozele apelantului într-un local public alături de prieteni, într-o sală de dans, alegații cu privire la părinții apelantului etc) sau în raport de  un interes public justificat cu privire la opiniile apelantului cu privire la instituții publice sau de stat.

Potrivit art.1 din Codul deontologic al ziaristului, publicat de Clubul Romăn de Presă se prevede că ,,ziaristul are datoria primordiala de a relata adevarul, indiferent de consecintele ce le-ar putea avea asupra sa, obligatie ce decurge din dreptul constitutional al publicului de a fi corect informat,, iar potrivit art.4 alin.1 din același cod se prevede clar  că ,,ziaristul este obligat sa respecte viata privata a cetatenilor si nu se va folosi de metode interzise de lege pentru a obtine informatii sau imagini despre aceasta,, însă în cauză aceste obligații deontologice ale intimaților au fost încălcate de către intimații care deși cunoșteau identitatea minorei ca fiind fiica apelantului au înțeles să publice reportajul menționat referitor la viața sa privată, astfel că sunt vădit nefondate susținerile acestora din întâmpinare referitoare la buna lor credință prin contribuția adusă la dezbaterea unui dezbaterea unui subiect de interes general, deoarece, după cum corect a reținut prima instanță cu privire la fotografii, considerente pe deplin valabile și în privința textului ce le explicitează, acestea s-au axat pe un aspect pur privat al vieții reclamantului ce nu poate fi considerat că a avut vreo contribuție la vreo dezbatere de interes general existentă în spațiul public la data publicării, iar demersul jurnalistic nu este justificat sub nici o formă de interesul pe care publicul l-ar avea față de aceste aspecte ale vieții reclamantului, chiar dacă acesta, prin prisma funcției pe care o exercită (membru în Consiliul Superior al Magistraturii) este o persoană publică.

Din această perspectivă buna credință a intimaților nu  poate exista nici în raport de faptul fotografiile au fost realizate într-un spațiu public deschis și circulat, de acela că poza minorei a fost blurată pentru a nu i se dezvălui identitatea, de lipsa de reacție și inexistența unui drept la replică al apelantului timp de 18 luni de la apariția articolului și de aceea că intimații au scos articolul de pe site la momentul formulării acțiunii deoarece aceste din urmă aspecte nu au relevanță cu privire la inexistența încălcării drepturilor apelantului ci doar cu privire la  încetarea încălcărilor, iar nu aceea a caracterului ei licit.

Totodată, este de reținut că reportajul tendențios publicat de către intimați cu privire la viața privată a apelantului, a fost cea care a avut un rol cauzal determinat  pentru preluarea  subiectului relației nepotrivite a apelantului cu o tânîră de către presa ce accentuează controversele, chiar dacă este adevărat că acesta a fost amplificat de această parte a presei, acesta având rolul cauzal al unei condiții ce a contribuit la crearea prejudiciului moral suferit de către apelant, criticile acestuia fiind fondate. În acest sens, doctrina (C.S_______, C.B_____, ,,D____ civil. Teoria generală a obligațiilor,, edit. All, 1995, pag165-175) și jurisprudența instanțelor judecătorești a dat efect cauzal condițiilor pornind de la premiza coexistenței dintre cauză și condiții, cuprinzînd în raportul de cauzalitate nu numai faptele ce constituie ,,cauza necesară,, ci și condițiile cauzale, adică faptele ilicite ce au făcut posibilă, care au mediat acțiunea cauzei, o asemenea faptă fiind, contrar celor reținute de tribunal și publicarea reportajului în discuție, care a creat condițiile denigrării severe a apelantului în spațiu public.

Aceasta cu atît mai mult cu cît, după cum arată și apaelantul, potrivit prevederilor art.1357 alin.2 C.Civ, autorul faptei ilicite răspunde pentru cea mai ușoară formă a culpei.

Prin cel de-al doilea motiv de apel, apelantul critică sentința susținând că în mod netemeinic, prima instanță nu a reținut și aplicarea art.74 lit.d Cod Civil reținând că urmărirea apelantului pentru o perioadă scurtă de timp nu ar fi o "supraveghere" în sensul cerut de cod și consideră că  instanța a greșit arătând că urmărirea apelantului nu s-a petrecut așa cum prima instanță a susținut "pentru o scurtă perioadă de timp", pe care instanța nici nu o cuantifică de altfel, și nici nu a fost invocată sau demonstrată în vreun fel de pârâți.

Acest motiv de apel este nefondat.

În acest sens, este adevărat că prevederile art.74 lit.d Cod Civil nu prevăd necesitatea ca urmărirea persoanei prejudiciate să se exercite pentru o perioadă lungă de timp pentru a constitui o "supraveghere" în sensul textului de lege însă nu mai puțin adevărat este că din interpretarea gramaticală și logică a normei legale, rezultă că pentru a se vorbi de o ,,ținere a vieții private sub observație,, este necesară ca activitatea de monitorizare a vieții private să aibe o anumită gravitate, gravitate ce poate fi apreciată în raport de durata desfășurării sale, de mijloacele folosite, de modul în care are loc, de scopul ei. În raport de aceste criterii, perioada pentru care a fost urmărit apelantul nu depășește o după-amiază-respectiv, or, cum se susține prin motivele de apel, mai multe ore, a avut drept scop fotografierea acestuia în vederea efectuării unui reportaj jurnalistic, s-a efectuat doar prin intermediul unor aparate de fotografiat și nu poate fi apreciată a  fi o ,,ținere a vieții private sub observație,, faptă ilicită ce presupune o urmărire pe parcursul mai multor zile, făcută în scopul acumulării de informații nelicite în scopuri infracționale și presupune, eventual, folosirea unor mijloace tehnice combinate.

Este adevărat că fotografii trimiși de pârâți nu l-au întâlnit întâmplător, instantaneu, pe stradă, că l-au urmărit pe apelant la servici, acasă și în mai multe drumuri din timpul său liber, că urmare a acelei acțiuni, apelantul resimte o senzație de insecuritate, însă nu mai puțin adevărat este că scopul urmăririi lui a fost întocmirea reportajului nelicit, iar prejudiciul apelantului se datorează tocmai încălcării vieții sale private, astfel că neatingînd un anumit grad de intensitate, urmărirea în discuție nu poate constitui în sine, în sensul art.74 lit.d Cod Civil o ,,ținere a vieții private sub observație,, ci a constituit doar mijlocul de săvârșire a unei alte fapte ilicite, iar nu o faptă ilicită distinctă deoarece nu a depășit intensitatea cerută pentru atingerea acestui scop.

Prin cel de-al treilea motiv de apel, apelantul critică sentința susținând că în mod netemeinic, în raport de probele administrate, prima instanță nu a dispus în sarcina pârâților repararea  prejudiciului moral încercat.

Acest motiv de apel este fondat.

Este adevărat că, după cum a reținut prima instanță, potrivit prevederilor potrivit prevederilor art.253 ale C.Civ, aplicabile în situația încălcării drepturilor personale nepatrimoniale, principalele mijloace de apărare a acestor drepturi stabilite de legiuitor sunt cele de natură nepatrimonială prevăzute la alin.1 lit.a și b și alin.3 3 ale acestui text, cum ar fi cele care constau în constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, (art.253 alin.1 lit.c din C.Civ), în obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare (art.253 alin.3 lit.a din C.Civ) etc, și doar în situația în care acestea sunt considerate insuficiente, potrivit alin.4, persoana prejudiciată poate obține o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat.

În cauză însă, după cum cu temei susține de altfel și apelantul, dată fiind gravitatea încălcării dreptului apelantului la viață privată și a prejudiciului suferit de acesta ca urmare a faptei ilicite a intimaților, dovedit prin depoziția numitei S_____ M____, care a relatat despre sentimentele de frustrare și indignare încercate de apelant ca urmare a publicării articolului de către intimați și a preluării ideii imoralității apelantului datorate reportajului realizat de către intimați de o anumită parte a presei, contrar celor reținute de către prima instanță, instanța de apel apreciază că mijloacele de natură nepatrimonială de apărare prevăzute la alin.1 lit.a și b și alin.3  ale art.253 C.Civ, cum ar fi cele care constau în constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, (alin.1 lit.c din C.Civ) și în obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare (art.253 alin.3 lit.a din) sunt  insuficiente, apelantul, în raport de prejudicul grav suferit fiind pe deplin îndreptățit a obține o reparație patrimonială pentru prejudiciul  nepatrimonial ce i-a fost cauzat.

Totodată, este adevărat că potrivit jurisprudenței ÎCCJ la evaluarea întinderii despăgubirii pentru prejudicial moral suferit, instanța se raportează la criterii precum cele referitoare la suferințele fizice și psihice, expunerea la disprețul public, atingerea gravă adusă onoarei și demnității persoanei, afectarea gravă a prestigiului profesional al reclamantului, precum și a personalității sale morale, iar dat fiind faptul că în cazul când se încalcă atribute ale personalității umane ale victimei,  evaluarea exactă,  în   bani  a daunelor  morale  nu  este  posibilă,  întinderea  despăgubirilor  se realizează prin apreciere, raportat la elementele de fapt.

ÎCCJ a statuat că ,,nu poate fi susținută ideea unui prejudiciu efectiv și a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalității umane al suferințelor fizice și psihice.,,  (decizia nr.1481/2008).

Jurisprudența constantă a instanțelor naționale (decizia nr.143/02.03.2009 a C__ secția a III a- a statuat că daunele morale sunt destinate să confere reclamantului o satisfacție echitabilă iar nu să repare pe deplin daunele morale constând în dureri fizice și psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, poate fi o sumă de bani, ce îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Din acest motiv, instanța sesizată cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară nu atât pentru a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată, însăși hotărârea de constatare a încălcării drepturilor producând un efect reparatoriu însemnat.

Despăgubirea pentru prejudiciul moral are doar scopul de a oferi un remediu pentru vătămarea suferită, la determinarea sa nefăcându-se o corespondență cu prejudiciul real suferit, astfel că la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.

Jurisprudența națională urmărește ca nivelul indemnității cu caracter compensatoriu acordată victimei unei încălcări a drepturilor sale personale nepatrimoniale să nu fie disproporționată în raport de prejudiciului real suferit, iar în jurisprudența Curții EDO se acordă victimelor încălcării unor drepturi fundamentale o satisfacția echitabilă determinată ținând seama de gravitatea încălcărilor Convenției pe care le-a suferit reclamantul și pronunțându-se în echitate sub aspectul cuantumului, nivelul despăgubirilor acordat fiind mai degrabă moderate, fiind acordate sume rezonabile.

Reținând că este de netăgăduit că încălcarea vieții private în cauză a produs apelantului suferințe pe plan moral și social, deoarece i-a fost lezată demnitatea și onoarea, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege și că, din acest punct de vedere, i s-a produs un prejudiciu moral care justifică acordarea unei compensații materiale, instanța are a cuantifica despăgubirile acordate pentru prejudiciul moral suferit de către apelant, astfel că la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanța prejudiciului din punctul de vedere al victimei.

Prin urmare, cererea apelantului de acordare a daunelor morale este întemeiată, însă la stabilirea întinderii acestora avându-se în vedere consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către victimă, în raport de jurisprudența Curții de Apel București și de practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea apreciază cuantumul sumei solicitate numai parțial justificat, o sumă de 1.000 de Euro constituind o satisfacție suficientă și echitabilă. În acest sens, reparația echitabilă acordată de Curtea europeană victimelor unor încălcări vizează un nivel echitabil și rezonabil, fiind apreciată, în cauza cauza C______ și M_____ contra României, că simpla constatare a încălcării reprezintă în sine o reparație echitabilă pentru repararea prejudiciului încercat de reclamanți, în cauza B___ contra Romîniei  reparația fiind stabilită pentru suma de 1000 Euro, iar în cazul ziariștilor condamnați penali în cauza A________ contra României, reparația fiind stabilită pentru suma de 5000 Euro, în cauza S____ și P_______ contra României, pentru suma de 5000 Euro pentru primul reclamant și la 1000 Euro pentru al doilea, etc. Totodată, prin decizia civilă nr.170A/26 martie 2015 a Curții de Apel București a Secției a IV a, intimații au fost obligați la plata unor daune morale de 10.000 de Euro pentru afirmațiil denigratoare și deosebit de umilitoare referitoare la numele, aspectul fizic și viața privată a reclamatei și a celor privind profesia sa în cadrul unei campanii de presă televizate îndreptate împotriva reclamantei.

Chiar dacă fapta ilicită a fost săvîrșită prin intermediul mijloacelor de largă difuzare, respectiv presa scrisă și cea on-line, prejudiciul nu poate fi cuantificat în sensul propus de apelant, respectiv prin raportare la numărul de cititorii ai ziarului tipărit (100.000, potrivit căsuței tehnice a publicației R___) și cei ai variantei on-line a articolului (1.800), estimat la 1 euro pentru batjocorirea sa în fața fiecărui cititor deoarece cuantumul despăgubirilor pentru dauna morală suferită de apelant nu poate avea un caracter de pedeapsă civilă ci are doar rolul de a repara prejudiciul suferit.

Prin cel de-al patrulea motiv de apel, apelantul critică sentința susținând că prima instanță a omis a se pronunța asupra daunelor moratorii cerute de reclamant.

Acest motiv de apel este nefondat.

În acest sens, Curtea constată că potrivit prevederilor art.904 C.pr.civ având denumirea marginală de ,,executarea obligației de a face,, se prevede că ,,dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului.,, Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste prevederi legale exprese nu avea a statua asupra aplicabilității unor prevederi legale incidente ulterior pronunțării hotărârii, care sunt prevăzute de legislație expres.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art.480 alin.2 C.pr.civ, va admite apelul declarat de apelantul reclamant, și în consecință, va schimba în parte sentința apelată în sensul că va oliga pe pârâți, în solidar, la plata sumei de 1000 Euro în echivalent în lei la data plății cu titlul de daune morale. Vor fi păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate.


PENTRU ACESTE MOTIVE    

ÎN NUMELE LEGII      

DECIDE:



Admite apelul declarat de apelantul reclamant D______ V_______ C_____ cu domiciliul ales la av. B_______ R_____ în București, ___________________, _______________ l împotriva sentinței civile nr. 452/10.04.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații pârâți C_____ B_____ cu domiciliul în Popești Leordeni, ______________________.9, ____________, ___________, jud. I____ și ___________________ SRL cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 255A, parter, camera 14, Jud. I____ și cu punct de lucru în București, ______________________. 7D-7E, sector 4.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:

Obligă pe pârâți, în solidar, la plata sumei de 1000 Euro în echivalent în lei la data plății cu titlul de daune morale.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2016.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu