11 April 2019

Cazul Mercedes vs. Artiștii urbani din Detroit, SUA. Folosirea în scop comercial a unor creații artistice urbane (graffiti)


Mercedes-Benz USA a intentat procese în Statele Unite împotriva a patru artiști urbani după ce aceștia din urmă au acuzat Compania de încălcarea drepturilor de autor, prin includerea creațiilor lor artistice (graffiti) în fundalul unor fotografii cu modelul Mercedes G 500, postate de Companie pe Instagram.

Cazul este relatat pe larg de Petapixel și DetroitNews unde se pot vedea mai multe capturi de ecran cu postările Mercedes. Pozele au fost șterse de pe Instagram după izbucnirea scandalului ”din curtuazie pentru artiști” așa cum au declarat reprezentanții Mercedes.

Ce susțin părțile implicate în conflict?

Mercedes susține că focusul fotografiilor sale a fost pe vehiculul, iar nu pe arta urbană murală din fundal. Orice "observator rezonabil" ar observa că Mercedes "a transformat fundamental estetica vizuală și semnificația" lucrărilor de artă urbană din fundal, chiar prin "estomparea (blurarea) parțială" a fundalului "pentru a evidenția viteza și mișcarea vehiculului", potrivit actelor de la dosarul cauzei, văzute de jurnaliștii de la DetroitNews.

Pe de altă parte, artiștii urbani consideră că folosirea creațiilor lor artistice în "reclame comerciale la un model de Mercedes care costă 200.000 de dolari/exemplar, fără nicio compensație sau fără a cere permisiunea artistului, este total inacceptabilă". Artiștii sunt sprijiniți în această dispută și de reprezentanții autorităților din Detroit care au declarat că drepturile de autor asupra creațiilor urbane sunt ale artiștilor și că în trecut Mercedes i-a contactat pentru a acorda licență pentru reclame similare".

Articolul din Petapixel cu relatarea acestui caz a dat naștere unor aprigi discuții pro și contra între cititori, iar rezultatul sondajului din articol relevă (surprinzător) că 64% dintre cei peste 1800 respondenți consideră utilizarea Mercedes ca fiind fair use, iar numai 36% consideră că Mercedes a încălcat drepturile de autor ale artiștilor urbani.

Cum s-ar judeca acest caz pe legislația din România?

Dacă acest caz s-ar fi petrecut în România, dispozițiile relevante aplicabile ar fi fost cele din art. 35 (1) din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe (republicarea, 2018), "Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștința publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare: [...] f) reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări și dacă este utilizată în scopuri comerciale;"

Cu privire la caracterul ambiguu al acestei dispoziții a se vedea și acest articol

În sensul Legi 8/1996, prin scop comercial se înțelege urmărirea obținerii, direct sau indirect, a unui avantaj economic ori material (art. 193 (7) din Legea nr. 8/1996).

Dacă cu privire la scop (comercial vs. non-comercial) nu este niciun dubiu că o instanță din România ar spune că este unul comercial, lucrurile ar fi mai complicate cu privire la aprecierea dacă lucrările de artă urbană sunt sau nu subiect principal, într-o asemenea cauză.

Desigur, așa cum s-a și întâmplat, Compania ar spune că vehiculul este subiectul principal. Pe de altă parte, artiștii ar putea opune argumente în sensul că lucrările lor sunt reproduse într-o proporție semnificativă în imaginile Companiei, că fac parte din tema shooting-ului și că sunt esențiale în transmiterea mesajului vizual (în lipsa acestora, pozele ar fi fost banale, iar efectul de motion blur ar fi fost mult estompat).

Dacă aveți informații suplimentare sau aveți o altă opinie cu privire la acest articol, nu ezitați să folosiți formularul de comentarii de mai jos.


---
Imagine: Captura de ecran de pe contul de Instagram al Mercedes Benz (SUA) care conține o creație artistică murală din Piața de Est a artistului James Lewis. Sursa: actele de la dosarul cauzei - Curtea Districtuală a Statelor Unite - Districtul de Est, via eu.detroitnews.com

1 comment ~ Cazul Mercedes vs. Artiștii urbani din Detroit, SUA. Folosirea în scop comercial a unor creații artistice urbane (graffiti)

  1. Deci daca sunt fotograf de stock trebuie sa iau Model Release, Property Release, iar cand e vorba de companii mari e utilizare permisa. Asta da dreptate.

    ReplyDelete

Comments are moderated. If you want to promote your blog, try to do it in a smart way. Any external link, unrelated to the subject, will be deleted // [RO] Comentariile sunt moderate. Daca vrei sa-ti promovezi blogul, incearca sa o faci intr-un mod inteligent. Orice link extern, fara legatura cu subiectul, va fi sters.